5 Iul, 2016

De câte ori ne spălăm pe corp ca să fim sănătoși? Cadă sau duș ce e mai indicat să alegi?

Stil de viaţă

Există oare o „rețetă” care să spună de câte ori pe zi ar trebui ca o persoană să se spele pe corp pentru a avea o viață sănătoasă? Când suntem „curați” cu adevărat și când exagerăm cu spălatul? Sunt doar câteva din întrebările la care încercăm să răspundem pentru cititorii Doctorul zilei

Carmen Anghel

Mare accent se pune, de obicei, pe câtă apă trebuie să bem zilnic, ce fel de apă, ce fel de sticlă și așa mai departe. Dar acum, iată, ne gândim și cum hidratăm și curățăm și partea exterioară a corpului nostru. Pielea este, totuși, cel mai mare organ din organism. Despre beneficiile și contraindicațiile spălării propriului nostru corp am vorbit cu doctor Laura Herdea Comnea, medic de familie și pediatru în București.

„Să știți că apa cea mai bună pentru consum, pentru băut, este, în cazul nostru, apa de București, adică apa de la țeavă”, spune medicul. Iar când nu suntem chiar siguri, această apă o putem filtra.

Șervețele umede sau apă și săpun?

Să revenim la problema noastră: de câte ori trebuie să ne spălăm pe zi ca să fim sănătoși? Ne îndreptăm atenția, mai întâi, spre cei mici. „Depinde. Dacă există vreo afecțiune dermatologică – cum ar fi un eritem fesier sau altceva – spălăm copilașul la fiecare schimbare de scutec, la fiecare pișu pe care îl face. Deci avem o spălare frecventă”. Aici mai avem o observație- și dacă nu are vreo afecțiune a pielii, copilul ar trebui spălat cu apă și săpun la funduleț, pentru că pot apărea probleme.

„Părinților le spun: în mod normal, un copil îl speli o dată pe zi, seara, înainte de culcare, pentru că va avea un somn mai ușor. Doarme mai bine pentru că are pielicica curată. Dar dacă acel copil, la masă, o să se murdărească din cap până în picioare de fructe, de mâncare, nu o să-l lăsăm așa! O să-l spălăm!”

Iată și explicația insistenței de a spăla copilul cu apă și săpun și nu cu tot felul de lavete umede.

„În niciun caz cu șervețele umede! Cum spuneam, copilul e bine să-l speli cu apă și săpun după ce îi schimbi scutecul, chiar și un copilaș mai mare e bine să fie spălat la fel. Aceste șervețele le folosești când ești în parc, la plimbare, în vizită, la medic. Altfel, dacă suntem acasă, cel mai bine este să-i spălăm cu apă și săpun”. Este, așadar, cea mai sigură și sănătoasă metodă. Dar de ce?

„Oricât de curate ar fi șervețelele, tot lasă stratul acela de lanolină pe piele, care sufocă pielea, nu o lasă să respire și așa ajung la complicații. E o substanță străină de piele, nu face bine. Și mai este un aspect- crema pentru funduleț se aplică doar după ce am spălat pielicica. Nu am șters cu șervețel și am dat cu cremă! Mai rău face!”.

 Regula de bază: Să ne spălăm măcar o dată pe zi!

Există persoane care au diverse afecțiuni ale pielii. Normal, aici urmăm indicațiile medicului specialist, ale dermatologului. „Dacă persoana are o dermatită atopică sau alte afecțiuni înrudite de piele, dermatologii recomandă ca aceasta să se spele și o dată la două-trei zile”. Altfel, nimic, absolut nimic nu ne împiedică să ne spălăm de câte ori vrem!

„Mie mi se pare normal ca un adult să se spele măcar o dată pe zi. Asta pentru confortul său și al celor din jur. Bineînțeles, asta depinde și de cât de cald este afară. Altfel, pentru tine însuți, ca să te simți bine, poți să faci și patru – cinci dușuri pe zi! Nu e o lege!”, spune dr. Laura Herdea Comnea.

Există această idee că dacă faci prea multe băi nu este bine pentru piele. Că o cureți prea mult, te atacă bacteriile „dușmănoase”.

„Am spus: la dermatita atopică nu e bine să cureți stratuil grăsos de la suprafața pielii, acesta trebuie să rămână, dar aici e vorba de o afecțiune dermatologică. Aici, medicul dermatolog îți va recomanda, probabil, să te speli doar la subraț sau în anumite zone, pentru că nu se poate renunța la o igienă personală”, explică medicul. Și asta tot (măcar) o dată pe zi.

Ce alegi: duș sau cadă?

Cum e mai bine, mai sănătos: să facem duș sau să facem baie în cadă? O întrebare care, iată, poate părea ciudată, dar existența ei are explicații mult mai complexe decât am crede la prima vedere.

Ei bine, deși mulți avem tot felul de fantezii cu cada plină de spumă …. medicul spune că înainte de a ne arunca în valurile de spumă, trupul trebuie curățat prin intermediul dușului. Facem un duș sănătos, ne curățăm bine, și după aceea, dacă mai vrem, dacă mai simțim nevoia, ne satisfacem și fanteziile spumoase.

Explicația? Este foarte simplu: dacă intri direct murdar într-o apă care stă nu faci decât să te speli într-o „supă” de mizerii. Stai în propria mizerie. Așadar rețeta: faci duș, te usuci, apoi pregătești cada, dacă vrei neapărat să te relaxezi.

Spumele și uleiurile sunt bune pentru copii? „Este adevărat că aceste spume de baie curăță mai agresiv stratul protector al pielii, dar, spre distracția copilului, de exemplu, atunci când este mic, îi mai facem și spume la băiță”, ne spune medicul.

Fac înot. Prea multă apă?

A face înot presupune să stai foarte mult timp în apă. Și nu este vorba de înotul de performanță. Are efecte negative asupra pielii?

„Nu are nicio problemă. Omul s-a născut din lichid. Chiar dacă, stând mult în apă, pielea este curățată mai mult, între riscuri și beneficii, acestea din urmă sunt câștigătoare. Pentru că înotul este foarte bun pentru dezvoltarea fizică, psihică, motorie. Înotul are mult mai multe beneficii decât ar contraindica spălarea pielii de dermatologi”, încheie dr. Laura Comnea.

Articole similare

Kim Kardashian a mers mai departe. ATÂT DE GOALĂ încât un fan spus că NU MAI ARE NEVOIE DE PLAYBOY. Galerie foto.
EVZ
Kim Kardashian a mers mai departe. ATÂT ...
OLGUȚA Vasilescu, LOVITURĂ pentru IOHANNIS!
CAPITAL
OLGUȚA Vasilescu, LOVITURĂ pentru IOHA ...
Chinezii au lansat un satelit care va orbita Luna, cu un rol esenţial în prima misiune pe partea întunecată a astrului
InfoActual
Chinezii au lansat un satelit care va or ...

Lasa un comentariu