14 Dec, 2017

Ce afecțiuni te pasc dacă nu faci amor o perioadă lungă de timp

Intimitate

Specialiştii subliniază că amorul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel încât, lipsa acestuia are unele repercusiuni, în ceea ce priveşte comportamentul.

Studiile efectuate în acest sens relevă consecinţe ale abstinenţei cum ar fi:  apariţia dificultăţilor de concentrare la activităţile zilnice, scăderea stimei de sine, creşterea nivelului de stres, atacuri de panică.

În plan psiho-emoţional

După cum subliniază specialiştii, aceste schimbari comportamentale afectează psihicul uman, şi nu numai: „Persoanele care nu au raporturi sexuale regulat pot suferi dezechilibre în plan hormonal şi metabolic. O pauză mai mare de şase luni-un an nu este indicată”.

Lipsa sexului predispune şi la afecţiuni cardiace ori ale oaselor (osteoporoză), dar cel mai mult oamenii sunt afectaţi în plan psiho-emoţional.

În cazul femeilor, sunt mai frecvente afecţiunile ovarului şi ale colului uterin, instalarea menopauzei timpurii, iar la bărbaţi poate fi afectată funcţia testiculară. Potrivit unui studiu australian, bărbaţii care au mai mult de cinci ejaculări pe săptămână prezintă un risc mai mic de a dezvolta cancer de prostată. Lipsa sexului predispune şi la afecţiuni cardiace ori ale oaselor (osteoporoză), dar cel mai mult oamenii sunt afectaţi în plan psiho-emoţional.

Sexul, un bun medicament

Conform altor studii, persoanele care nu au o viaţă sexuală activă au un risc mai mare de a dezvolta cancer, însă nu toţi medicii oncologi agreează această idee. Abstinenţa este asociată uneori de către psihologi cu lipsa de afecţiune, fapt care favorizează apariţia stărilor depresive, de anxietate, de tristeţe şi de nervozitate. Specialiştii precizează că sexul este şi un bun „medicament”, datorită hormonilor care se eliberează în organism, „iar cei care fac sex regulat sunt mai sănătoşi decât abstinenţii”.

Dacă treceţi prin perioade de separare de partener, din mo­tive profesionale, sfatul psi­hologului este să înlocuiţi activitatea sexuală cu sporturi foarte dinamice, dans, masaj, yoga şi alte activităţi care pot duce la relaxare.

 

Articole similare

IMPRESIONANT! A scăpat de GRATII după 20 de ani de CAPTIVITATE. Imagini emoționante
AnimalZoo
IMPRESIONANT! A scăpat de GRATII după ...
IMAGINI INCENDIARE cu Ducesa de Cambridge și băiatul nou-născut / FOTO în articol
EVZMonden
IMAGINI INCENDIARE cu Ducesa de Cambridg ...
REVENIRE SPECTACULOASĂ la TV al unei VEDETE. Toate detaliile au fost puse la punct.
EVZ
REVENIRE SPECTACULOASĂ la TV al unei VE ...
OLGUȚA Vasilescu, SECRET ca să faci BANI!
CAPITAL
OLGUȚA Vasilescu, SECRET ca să faci BA ...
Festivalul Filmului European ia pulsul Europei
InfoActual
Festivalul Filmului European ia pulsul E ...

Lasa un comentariu