26 Oct, 2017

De ce trebuie să mergi, neapărat, la un control dermatologic, în această perioadă

Sănătate de la A la Z

V-ați expus la soare în sezonul cald? Aveți multe alunițe? Le monitorizați și ați observat unele modificări? Pielea este excesiv de uscată și vă confruntați cu leziuni care nu trec? Sunt tot atâtea motive ca să mergeți de urgență la dermatolog. Chiar și pielea fără multe semne evidente ar trebui evaluată de medic. Iar motivul este unul singur: mai mult de 70 la sută dintre melanoame, cele mai periculoase cancere de piele, apar spontan, pe zone de piele fără nicio aluniță, se arată într-un studiu menționat recent în publicația Academiei Americane de Dermatologie.

“Pe lângă un consult al pielii, noi recomandăm evaluarea prin Foto Finder, sistemul care ne oferă în mod integrat posibilitatea de a face screening pentru cancerul de piele. Acesta evidențiază o hartă a formațiunilor existente pe întregul corp și ne orientează atât asupra evoluției lor în timp, cât și asupra tratamentelor posibil  necesare. Cu ajutorul acestei tehnologii video, putem ține o leziune sub observație pe termen lung. În plus, putem efectua o analiză a formatiunilor tegumentare cu analizatorul de alunițe încorporat, putem detecta alunițele nou apărute sau modificate, precum și formațiunile pre-canceroase”, spune medicul Nicoleta Veress, specialist dermatolog.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 3 milioane de persoane din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancer de piele. Dintre acestea, peste 130 de mii sunt melanoame, cei mai expuși riscului fiind amatorii de plajă și solar. Experții sunt de părere că subțierea stratului de ozon și agresivitatea crescută a ultravioletelor au dus la o explozie a cazurilor de melanom. Medicii spun că șansele de vindecare pe termen lung cresc dacă afecțiunea cutanată este diagnosticată la timp și tratată corect.

“Cât privește terapiile, la ora actuală, există câteva criterii de operabilitate a melanomului pentru ca tratamentul să fie cât mai eficient, există limite de rezecție. Terapiile ulterioare, accesibile în România, sunt standard: este vorba despre chimioterapie, imunoterapie cu interferon, iar dintre medicamentele moderne, menționăm imunoterapia și terapia țintită, care pot bloca dezvoltarea celulei tumorale”, afirmă dr. Mirela Drăgan, medic primar oncolog.

Extrem de importante și recomandate pentru pacienți sunt și testele genetice. Acestea pot orienta medicul către un tratament eficace pentru melanom. În plus, specialiștii insistă asupra efectuării biopsiei ganglionului santinelă.

“Chiar dacă nu există ganglion inflamat, palpabil, evidențiat imagistic, totuși acesta poate să fie invadat. Evaluarea sa presupune injectarea unei substanțe la nivelul de unde s-a extras melanomul și vizualizarea printr-o metodă imagistică. În cazul în care depistăm un ganglion afectat, se face o excizie a ariei ganglionare ca să împiedicăm apariția metastazelor”, completează oncologul Mirela Drăgan.

În funcție de caz, medicii pot oferi soluții de tratament și pacienților cu metastaze. Însă terapiile pentru melanom sunt cu atât mai eficace, cu cât afecțiunea este depistată în stadiul 1.

Articole similare

Greu de crezut, dar ADEVĂRAT! Scene ȘOCANTE dintr-un adăpost din România. Reacția unei cățelușe la contactul cu oamenii
AnimalZoo
Greu de crezut, dar ADEVĂRAT! Scene ȘO ...
LOVITURĂ DURĂ pentru o vedetă din ‘Las Fierbinţi’! Actorul a ajuns în faţa JUDECĂTORILOR. Este vorba de o gramadă de BANI!
EVZMonden
LOVITURĂ DURĂ pentru o vedetă din ‘ ...
BĂSESCU SPARGE GHEAȚA în dosarul „GALA BUTE”. Ce ȘEF al SRI a este implicat în dosarul lui UDREA.
EVZ
BĂSESCU SPARGE GHEAȚA în dosarul „G ...
SE ÎNTÂMPLĂ ÎN TREI ANI. Nici nu ştiţi ce vă aşteaptă!
CAPITAL
SE ÎNTÂMPLĂ ÎN TREI ANI. Nici nu şt ...

Lasa un comentariu