27 dec., 2017

Depresia vaginului. Vaginul nu trebuie să ”lenevească”, altfel se IROSEȘTE

Intimitate, Sănătate de la A la Z

Este o situație care poate avea diverse repercusiuni: mâncărimi, arsuri și nu! Nu este vorba de o boală cu transmitere sexuală.

Pe lângă vestea cumplită că și vaginul poate intra în depresie, mai există o problemă: atrofia vaginală.

Atrofia vaginală este o condiție des întâlnită, dar tratabilă. Practic, se slăbește peretele vaginal.

Deși poate afecta femeile de orice vârstă, mult mai expuse sunt cele aflate la pre și menopauză.

Organismul produce mai puțin estrogen în această perioadă, iar peretele vaginal este afectat de această situație.

Atrofia vaginală poate apărea la femeile care au trecut prin chimioterapie sau tratamente hormonale, potrivit clinicii Mayo, relatează The New York Post.

Simptomele frecvente includ scurgeri, arsuri, prurit local, durere la urinare, durere în timpul contactului sexual.

Se pare că remediul acestor simptome neplăcute ar fi orgasmele. Cheia stă în fluxul sanguin care crește în zonele intime, atunci când atingi culmile plăcerii.

Este echivalentul unui antrenament la sală al zonei intime.

Louise Mazanti, sexolog și psihoterapeut la Londra, a spus: ”Este esențial să avem o viață sexuală sănătoasă, cu un partener sau cu noi înșine.”

Oamenii dau vina uneori pe lipsa unui partener. Uită că se pot satisface și singuri, în lipsa unui partener, sănătatea e mult mai importantă.

E important ca zona intimă să vibreze, să simtă căldura, să simtă fluxul sângelui cum trece și prin acea parte a corpului. Fluxul de sânge va alimenta vaginul cu oxigen, evitându-se astfel inflamarea, slăbirea sau uscarea zonei.

Mazanti spune că o zonă care nu primește oxigen nu poate elimina toxinele, care provoacă inflamații sau alte probleme, ca atrofia vaginală.

Acumularea toxinelor împiedică nutrienții să ajungă la celule, iar țesutul se va subția.

Mai mult, sexologul confirmă că un vagin slăbit și ignorat va afecta persoana și la nivel mental și emoțional.

”Te schimbi major atunci când îți scade apetitul sexual, îți pui la îndoială feminitatea, te gândești că nu mai ești ce ai fost sau că ai îmbătrânit, iar de aici până la depresie mai e un pas.”

Atrofia vaginală se produce când scade producția de estrogen, hormonul feminin.

Estrogenul este principalul hormon care reglează ciclul menstrual al femeii și controlează ovulația.

Este, de asemenea, responsabil pentru îngroșarea peretelui vaginal și îl determină să elimine mucoasa, odată ce o fată ajunge la pubertate.

Dacă opriți producerea de estrogen, pereții vaginului pot deveni subțiri și uscați.

Vizate sunt femeile la menopauză, care au trecut prin chimioterapie, fumătoarele, femeile care nu au născut natural sau care nu ajung la orgasm.

Când vaginul este uscat, plăcerea sexuală dispare. În acest caz, este bine să apelați la creme hidratante și lubrifianți, iar un medic vă poate prescrie un tratament cu estrogen.

Articole similare

Povestea lui Tony te va IMPRESIONA până la lacrimi. Dovada incontestabilă de loialitate din partea lui, pentru stăpânul său, a uimit toată lumea!
AnimalZoo
Povestea lui Tony te va IMPRESIONA pân ...
Florin Dumitrescu, pus în fața unei DECIZII GRELE: “Da, ştiu că nu este bine…”
EVZMonden
Florin Dumitrescu, pus în fața unei DE ...
Cine sunt CEI DOI OFIŢERI ACOPERIŢI DIN PSD? Vanghelie a avansat două variante. BREAKING NEWS.
EVZ
Cine sunt CEI DOI OFIŢERI ACOPERIŢI DI ...
Cel mai mare jaf din avuţia României. Am fi putut construi toate autostrăzile planificate de două ori
CAPITAL
Cel mai mare jaf din avuţia României. ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.