15 Sep, 2017

Ce este FIBROMIALGIA, boala de care suferă LADY GAGA

Anunturi, Ştiri

Fibromialgia este considerată o boală misterioasă, întrucât cauzele acesteia nu pot fi stabilite cu precizie. Conform neuropsihiatrilor, în apariţia bolii sunt implicate modificări la nivelul neurotransmiţătorilor (substanţe care asigură transmiterea semnalului nervos). Alţi cercetători dau vina pe unele anomalii la nivelul muşchilor şi tendoanelor. Ceea ce se poate spune cu siguranţă este că pacienţii cu fibromialgie sunt mai sensibili la durere decât alţii. Prin intermediul studiilor s-a mai constatat că fibromialgia este frecventă în rândul membrilor unei familii, deci are o caracteristică ereditară şi afectează cu precădere persoanele anxioase sau depresive.

Pentru a fi tratată cu succes, potrivit jurnalul.ro, fibromialgia trebuie în primul rând diagnosticată corect. Este important să fie recunoscută din multitudinea de boli cu care este confundată: reumatism, depresie, sindromul oboselii cronice. Nu de puţine ori, pacientul aleargă inutil de la medicul de familie la reumatolog, psihiatru, neurolog.

Diagnosticul bolii se bazează pe simptome subiective, pe relatările pacientului. De aceea, corectitudinea diagnosticului depinde de abilitatea medicului de a vorbi cu pacientul (anamneza) şi de a efectua un examen clinic amănunţit. Totodată, medicul trebuie să ţină seama că fibromialgia poate apărea ca o singură afecţiune sau poate fi asociată cu boli cronice, precum poliartrita reumatoidă, artroza, unele boli infecţioase.

Mult timp, manifestările fibromialgiei au fost puse pe seama sensibilităţii uneori exagerate a femeilor, medicii considerând că sunt mai mult închipuite. Însă, datorită progreselor medicinei, studiile au demonstrat că durerile sunt reale şi se asociază cu modificări observate prin investigaţii imagistice de rezonanţă magnetică nucleară (RMN). Oricum, fibromialgia îşi pune amprenta asupra calităţii vieţii pacienţilor, durerile fiind intense, echivalente cu cele din bolile reumatismale cronice.

Un tratament indicat pacienţilor cu fibromialgie se poate efectua într-un centru de recuperare medicală. Aici se pot îmbina tratamentul cu medicamente, kinetoterapia, fizioterapia şi masajul, spune medicul Gigi Teodoru. Chiar dacă acuză dureri şi stare de oboseală, pacienţii trebuie motivaţi să facă mişcare. Kinetoterapia reprezintă cea mai bună metodă pentru a se repune pe picioare. În plus, o cură de trei-patru săptămâni într-o staţiune balneoclimaterică poate face minuni în cazul celor cu dureri în tot corpul.

Articole similare

Labradorul care a mers 50 de kilometri până la stăpânul care o ABANDONASE, dar nu a vrut să-l vadă. Uite ce s-a întâmplat cu el
AnimalZoo
Labradorul care a mers 50 de kilometri p ...
Momente CRITICE pentru SOTIA unui PREMIER. A fost executata SILIT: „Sper sa nu intre in DEPRESIE…”
EVZMonden
Momente CRITICE pentru SOTIA unui PREMIE ...
CCR: Privatizarea 'Roman' SA Braşov, neconstituţională
CAPITAL
CCR: Privatizarea 'Roman' SA Braşov, ne ...

Comentarii

  • Fibromialgia…. complex de efecte secundare … artralgii, mialgii, tulburări de sensibilitate etc. date de meditația antidepresiva in special de SSRI si de alte psihotrope de tip duloxetin -Cymbalta, Gabapentin…. etc… cu cât sunt dedicați mai mult cu atât efectele secundare sunt mai complexe…. Boala este dată de Big Pharma !