12 iul., 2018

INFRANGEREA să nu te descurajeze. Apucă-te iar de sabie și la luptă!

Ştiri

INFRINGEREA  nu trebuie să te biruiască și nici să te descurajeze, spune Sfântul Ignatie Briancianinov. 

Există o înfrângere pe care trebuie să o acceptăm însă, este vorba despre înfrângerea orgoliului, pe care însă noi o confundăm  cu demnitatea, cu umilinţa şi  jignirea. Aceste nimicuri ne scad însă valoarea din perspectivă creştină şi astfel de îndepărtăm de Dumnezeu. Acceptarea acestor „înfrângeri” şi numai a acestora ar reprezenta de fapt temelie pentru renaşterea noastră interioară.

“Fii viteaz, luptă-te cu bărbăție, cu dârzenie, cu îndărătnicie. Nu-i lăsa vrăjmașului, din lenevie, biruința. După înfrângere nu te descuraja; apucă-te iar de sabie, și la luptă! Rănile primite în luptă vindecă-le prin pocăință. Iată regula nevăzutei lupte duhovnicești”, este îndemnul  Sfântul Ignatie Briancianinov. 

“Când Domnul vrea să-i dăruiască cuiva sporire duhovnicească, îngăduie să vină asupra lui luptă. Ispita sufletească îl inmoaie pe om, îl îmblânzește cum e îmblânzit calul gonit în manej la coardă. Celui ce biruie i se îngăduie să intre la cina harului: și intră, și gustă, și se îndulcește la cina Domnului său cum se îndulcește la ospățul împărătesc ostașul care și-a dovedit credința prin statornicie, prin bărbăție, prin răni, prin biruință.

Hristos să fie cu tine! El să te întărească!”

Sfântul Ignatie Briancianinov

Extras din „De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu: scrisori către mireni”, 

Articole similare

Mesaj DUREROS pe Facebook: ”Nu suntem niciodată pregătiți să spunem ADIO” / FOTO
AnimalZoo
Mesaj DUREROS pe Facebook: ”Nu suntem ...
Incredibil! Stiai ca Daniela Crudu are o SORA? Nu o sa iti vina sa crezi cat sunt de DIFERITE – FOTO
EVZMonden
Incredibil! Stiai ca Daniela Crudu are o ...
ALERTĂ MEDICALĂ în România! ALIMENTUL care a făcut ZECI de MORȚI. Spitalul Fundeni e ca un FRONT de RĂZBOI în aceste momente.
EVZ
ALERTĂ MEDICALĂ în România! ALIMENTU ...
EXCLUSIV Tun imobiliar cu terenuri gratuite de la stat: Judeţul Timiș
CAPITAL
EXCLUSIV Tun imobiliar cu terenuri gratu ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.