18 mart., 2018

O nouă SPERANȚĂ pentru femeile INFERTILE, dar și pentru cele bolnave de CANCER. Descoperirea cercetătorilor scoțieni este o PREMIERĂ

Ştiri

Descoperirea este foarte importantă, pentru că i-ar putea ajuta pe specialişti să creeze tratamente destinate femeilor care nu pot avea copii. Cercetătorii scoţieni au folosit ţesut din ovar şi l-au crescut în laborator până au obţinut un ovul pregătit pentru a fi fecundat.

Cercetătorii scoţieni au reuşit, în premieră, să aducă la maturitate ovule crescute în laborator. Până acum, stimularea se făcea înăuntrul corpului uman, scrie site-ul stirileprotv.ro.

Evelyn Telfer, profesor School of Biological Sciences, Universitatea din Edinburgh: „Ne-a luat mult să ajungem în acest punct. Descoperirea e semnificativă, întrucât ne ajută să înţelegem mai bine procesul de dezvoltare a ovulului.”

Descoperirea i-ar putea ajuta pe cercetători să creeze tratamente destinate femeilor care suferă de insuficienţă ovariană prematură sau care au intrat prea devreme la menopauză.

În plus, tehnica ar putea fi de ajutor şi femeilor care suferă de cancer şi au nevoie de chimioterapie. Astfel îşi vor putea conserva ovulele.

Următorul pas pentru cercetătorii scoţieni este să obţină dovezi că ovulul e sănătos. Abia apoi, după obţinerea unor aprobări guvernamentale, vor putea încerca să îl fertilizeze.

Veştile legate de noi descoperiri în domeniul fertilităţii sunt urmărite cu mare interes de un număr tot mai mare de britanici care nu pot avea copii. În Marea Britanie, unul din şapte cupluri se confruntă cu probleme de fertilitate.

Articole similare

Cum trebuie procedat pentru RECLAMAREA unui ACT DE CRUZIME FAȚĂ DE UN ANIMAL
AnimalZoo
Cum trebuie procedat pentru RECLAMAREA u ...
Exploziv! S-a aflat ADEVARATUL MOTIV pentru care Alina Vidican NU si-a facut nicio RELATIE dupa DIVORTUL de Cristi Borcea
EVZMonden
Exploziv! S-a aflat ADEVARATUL MOTIV pen ...
Antena 3. PIERDERE GREA. După 16 ani, o vedetă A DECIS SĂ PLECE. Motive încă neelucidate. ALERTĂ în media.
EVZ
Antena 3. PIERDERE GREA. După 16 ani, o ...
Vorbe grele despre Viorica DĂNCILĂ:  S-a dovedit a fi o MARIONETĂ jalnică şi de o incompetenţă crasă
CAPITAL
Vorbe grele despre Viorica DĂNCILĂ: S ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.