10 aug., 2018

Omul este ca un rezervor. Dacă tot iei din el, fără să îl umpli, nu va mai avea ce să ofere. Când ai făcut ultima dată ceva pentru tine?

Stil de viaţă

Cea mai la îndemână soluție de a ține depresia la distanță. Oricine poate face asta, iar psihologul recomandă

Soluția ideală, care nu-ți mai lasă timp să faci depresie. Muncim mult fără să ne gândim că timpul liber pe care-l sacrificăm de dragul banilor sau funcției ne afectează încet, dar sigur.

Iar când auzim că un coleg la fel de zelos a făcut depresie cruntă sau când noi înșine cădem pradă tulburărilor psihice, cu greu ne dăm seama de ce am ajuns în situația respectivă.

Psihologul colaborator al Doctorului zilei, Eveline Țibichi-Osnaga, ne arată cât de important e să avem timp liber și, mai ales, să-l folosim făcând ceva ce ne place.

Dana Lascu

– Doctorul zilei: De ce sunt importante hobby-urile? De ce mi-ar trebui mie să am un hobby?

– Psiholog Eveline Osnaga: Avem nevoie de hobby-uri, pentru că avem nevoie de activități care să ne rupă de rutina de zi cu zi și, în final, să dăm randament în activitățiile de la locul de muncă și în tot ce ne implică în mod direct. Avem nevoie de hobby-uri ca să nu ajungem să avem depresii. Depresiile ne aduc aminte că, undeva, am greșit față de propria persoană.

Printre primele întrebări în terapia care vizează depresia este… când ai făcut ultima dată ceva pentru tine? Și de cele mai multe ori răspunsul este o liniște asurzitoare.

În realitate, avem nevoie de foarte puțin pentru a ne păstra echilibrul interior, puterea de concentrare, creativitatea, calmul, și pentru a nu acumula stresul cotidian. Și nu în ultimul rând avem nevoie de hobby-uri ca să ne amintim că trebuie să rămânem în contact cu natura și să fim înconjurați de familie sau de prieteni în timpul liber. Sunt studii care arată că oamenii care au un hobby sunt mai fericiți și mai sănătoși.

Ne reîncărcăm bateriile

– De ce este important sa știi ce îți place și să faci ce îți place? 

Pentru că suntem ca un rezervor de energie și pentru că la un momendat dacă doar consumăm, energia, aceasta se termină. Ei bine, pentru a păstra energia trebuie din când în când să umplem „rezervorul”, iar acestă energie ne-o luăm din activitățile care ne fac plăcere. Aceste activități sunt necesare pentru a ne detașa de factorii de stres de care ne lovim zi de zi.

Este adevărat că persoanele care au un program încărcat nu dau importanță acestor tipuri de activități, însă pe termen lung există consecințe care ne aduc pe canapeaua cabinetului de psihoterapie. Totul se întâmplă pentru că nu știm să gestionăm stresul și pentru că de multe ori nu suntem conștienți de cât de nociv poate fi asupra sănătății noastre. Pe de altă parte, să știi ce îți place și mai apoi să pui în practică, înseamnă că te cunoști și mai înseamnă și că te respecți. Atunci când ne respectăm noi pe noi, de fapt merităm respectul celor din jurul nostru și atunci când ne cunoaștem și punem în practică ce știm, înseamnă că reușim să fim în armonie cu emoțiile și deciziile pe care le luăm.

Ce pasiuni ne-ar putea face bine

– La stilul de viață agitat pe care-l avem, ce hobby-uri ușoare putem avea?

Hobby-ul este despre ce ne face plăcere și atunci diferă de la persoană la persoană, iar pentru a ne găsi acel ceva este nevoie să încercăm mai multe activități și să rămânem cu ce reușește să ne relaxeze și să ne binedispună. Prin activitățile care le putem transforma în hobby sunt: lectura, vizionarea de filme sau seriale, pescuitul, quilling-ul, goblenul, colorarea cărților terapeutice, pictura, fotografia, călătoriile, șofatul, gătitul, activitățile sportive, colecționarea diverselor obiecte (monede, timbre, etc.), hipismul în aer liber, grădinăritul, fotografia, activități de dezvoltare personală etc. Lista este lungă, acum depinde de fiecare către ce are înclinații și de ce are nevoie în momentul respectiv. Până la urmă, hobby-urile sunt activități care nu costă neapărat mult, evident sunt și unele costisitoare, dar în general se pot face în aer liber sau în intimitatea casei, sunt poate lucruri banale, dar care au un impact pozitiv, pe termen lung, în ceea ce ne privește.

Ce înseamnă să petrec timp de calitate eu cu mine?

Psiholog Eveline Osnaga: Înseamnă să nu ne fie frică de conceputul de singurătate și să nu vedem singurătatea ca pe o problemă, ci ca pe o perioadă în care ne putem reconecta cu propria persoană, în care ne putem analiza deciziile și ne putem pune în ordine gândurile. Timpul de calitate petrecut cu propria persoană ne ajută să ne descoperim și să ne conștientizăm defectele și să ne scotem în evidență calitățile. Atunci când suntem singuri, nu înseamnă că trebuie să stam închiși în casă, putem să ieșim să ne plimbăm singuri în parc, să plecăm singuri în vacanțe atunci când se ivește momentul potrivit, înseamnă să practicăm un hobby sau pur și simplu să ne bucurăm de un anumit moment. Singurătatea ne aduce aminte de lucurile simple și ne ajută să ne poziționăm diferit în fața problemelor de zi cu zi.

Zăcutul în casă nu e „timp de calitate”

– Psiholog Eveline Osnaga: Nu petrecem timp de calitate cu propria persoană atunci când ne uităm la televizor sau când stam pe rețele de socializare, închiși în propria locuință și nici atunci când stăm singuri și din frustrare îi judecăm pe cei care aleg să nu se comporte pe placul nostru și, în general, atunci când ne victimizăm sau când ne lăsăm copleșiți de gânduri negative. Timp de calitate putem petrece și 5 minute în fața oglinzii, admirându-ne, încercând să ne înțelegem și să ne acceptăm așa cum suntem, cu bune și cu mai puțin bune… și în final să-i fim recunoscători celui din oglindă pentru că în fiecare provocare a vieții face tot ce poate pentru ca în final să fie bine…

Articole similare

Cum trebuie procedat pentru RECLAMAREA unui ACT DE CRUZIME FAȚĂ DE UN ANIMAL
AnimalZoo
Cum trebuie procedat pentru RECLAMAREA u ...
Exploziv! S-a aflat ADEVARATUL MOTIV pentru care Alina Vidican NU si-a facut nicio RELATIE dupa DIVORTUL de Cristi Borcea
EVZMonden
Exploziv! S-a aflat ADEVARATUL MOTIV pen ...
Antena 3. PIERDERE GREA. După 16 ani, o vedetă A DECIS SĂ PLECE. Motive încă neelucidate. ALERTĂ în media.
EVZ
Antena 3. PIERDERE GREA. După 16 ani, o ...
Vorbe grele despre Viorica DĂNCILĂ:  S-a dovedit a fi o MARIONETĂ jalnică şi de o incompetenţă crasă
CAPITAL
Vorbe grele despre Viorica DĂNCILĂ: S ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.