11 Feb, 2018

Şapte tipuri de dureri care ar trebui să vă trimită de urgenţă la medic

Sănătate de la A la Z

Durerea este un rău necesar. În lipsa ei, nimeni nu-şi poate da seama că este ceva în neregulă cu organismul. O modalitate pentru a descoperi bolile din timp este de a lua în seamă reacţiile corpului. Iată şapte tipuri de dureri care nu ar trebui ignorate.

1 Durerile puternice de cap

În caz de răceală, este posibil să fie o durere de cap provocată de sinusurile înfundate. În lipsa acesteia, poate fi, totuşi, vorba despre o hemoragie la nivelul creierului. Dacă nu poate fi pusă în legătură cu nimic (lipsa somnului, mese neadecvate), este necesar consultul medicului de familie ori al unui specialist neurolog. „Cele mai crunte dureri de cap semnalează, de regulă, prezenţa unui anevrism (hemoragie la nivelul creierului)“, spune Sharon Brangman, purtător de cuvânt pentru Societatea Americană de Geriatrie.

2 Disconfort la nivelul pieptului

Durerile în piept pot semnala o pneumonie sau un atac de inimă. „Nu aşteptaţi să vă doară mai rău“, sugerează cardiologul Jerome Cohen, citat de WebMd. Problemele cu inima pot apărea şi ca un disconfort la nivelul gâtului, maxilarului, umărului ori braţului stâng, simptome care pot fi însoţite de greaţă. Nu este necesar ca aceste dureri să se manifeste puternic, dintr-odată. Ele pot apărea intermitent şi pot avea legătură cu supărările ori agitaţia dintr-o zi sau alta. Dacă apar numai la efort, este posibil să fie doar angină pectorală.

3 Durerile lombare sau între omoplaţi

Durerile lombare pot anunţa probleme ale rinichilor sau afecţiuni ale coloanei vertebrale. „Poate fi vorba despre infecţii urinare, calculi renali, dar şi de afecţiuni ale coloanei, cum sunt hernia de disc ori lombosciatica“, precizează medicul Tereza Franciuk, de la Asociaţia Medicilor de Familie din Bucureşti. Durerile între omoplaţi sunt mai subtile şi pot masca un atac de cord.

4 Durerile abdominale severe

În cazul acesta poate fi vorba despre o apendicită, dar şi de probleme intestinale, ale pancreasului sau de un ulcer de stomac. „Dacă sunt însoţite şi de vărsături, există riscul unei ocluzii intestinale“, subliniază medicul Tereza Franciuk.

5 Durerile în muşchii gambei

Problemele cu venele, numite tromboze, se pot manifesta prin dureri la mers. Un cheag poate să astupe şi vasele de sânge de la picioare, nu doar pe cele de la inimă. Acestea pun viaţa în pericol, iar dacă nu sunt depistate la timp, pot duce şi la amputarea membrelor.

6 Picioare care ard

Mulţi diabetici nediagnosticaţi la timp se confruntă cu această problemă, manifestată prin simptome precum „picioare arzătoare“, senzaţii de „ace în picioare“, care arată distrugerea nervilor din zonă. Această „arsură“, însoţită de oboseală musculară la nivelul gambei, este, de fapt, o tulburare circulatorie. „Trebuie să mergeţi la medic, deoarece poate fi vorba şi de artroză“, explică medicul Tereza Franciuk.

7 Dureri vagi, fără explicaţie

Acestea sunt frecvente în depresie. Pacienţ ii care se plâng de dureri de cap, probleme abdominale sau ale membrelor, ori de o combinaţie a acestora, suferă adesea de depresie“, subliniază psihiatrul Thomas Wise, citat de WebMd. În aceste condiţii dispare interesul pentru orice activitate, pacientul nu lucrează eficient, nu mai socializează, astfel că are nevoie de un medic.

Articole similare

IMPRESIONANT! Ce fac COPIII pentru pisicile din ADĂPOST?
AnimalZoo
IMPRESIONANT! Ce fac COPIII pentru pisic ...
“N-a mai ştiut nimeni asta…” Lidia Buble a dezvăluit care este marele său SECRET!  Are legătură cu Răzvan Simion.
EVZMonden
“N-a mai ştiut nimeni asta…” Lidi ...
IMAGINI NUD cu O FOSTĂ VEDETĂ de la PRO TV. „Nu mă pozez în fiecare săptămână…” Care vor fi reacţiile? FOTO.
EVZ
IMAGINI NUD cu O FOSTĂ VEDETĂ de la PR ...
Investitorii aduși de Cozmin Gușă pentru piața media vor să cumpere banca unui milionar de top 300 și au anunțat intrarea pe piața asigurărilor RCA
CAPITAL
Investitorii aduși de Cozmin Gușă pen ...
De ce nu e pregătită şcoala să formeze Generaţia Z?
InfoActual
De ce nu e pregătită şcoala să forme ...

Lasa un comentariu