27 Dec, 2017

Secretul unei partide de amor de neuitat. Cele 15 minute care fac diferența

Intimitate

Chiar dacă preludiul este important într-o relaţie intimă, cercetătorii au aflat că esenţiale sunt de fapt cele 15 minute de după finalul actului sexual. Ele pot face diferenţa între o experienţă perfectă, de neuitat şi una banală.

Secretul succesului în dormitor sunt mângâierile tandre de după actul sexual, spun cercetătorii, potrivit siteului Ozy.com.

Astfel, ei declară că 15 minute de atingeri şi mângâieri pline de afecţiune vor consolida relaţia.

Cercetătorii au analizat două studii, care au fost publicate în revista Archives of Sexual Behavior.

În cadrul studiilor, realizate de cercetători de la două universităţi de lângă Toronto, 450 de adulţi au fost chestionaţi despre gradul de satifacţie în relaţie şi despre gesturile pe care le fac imediat după sex.

Astfel, ei au aflat că durata gesturilor tandre de după actul sexual este esenţială pentru un grad mai mare de satisfacţie. Şi, în ciuda prejudecăţilor, nu doar femeile îşi doreau aceste mângâieri, ci şi bărbaţii.

Articole similare

A reușit să depășească pragul emoțional și a devenit cel mai disciplinat cățel. Uimitor ce poate face!
AnimalZoo
A reușit să depășească pragul emoț ...
Anda Adam e la dietă. Ce mănâncă vedeta pentru a-și dezvolta pătrățelele
EVZMonden
Anda Adam e la dietă. Ce mănâncă ved ...
CCR: Privatizarea 'Roman' SA Braşov, neconstituţională
CAPITAL
CCR: Privatizarea 'Roman' SA Braşov, ne ...

Lasa un comentariu