6 Feb, 2018

”Și în provincie se face performanță.” De ce au devenit doi medici din Buzău EROI

Ştiri

La Buzău, de ani buni, medicul Marius Anastasiu susține și demonstrează că „se poate face performanță și în provincie”. Iar aprecierea de care se bucură din partea pacienților, dar și din partea confraților săi din Europa și America nu mai este un secret, confirmă cu prisosință că este așa, potrivit sanatatebuzoiana.ro.

Iar felul în care mulți dintre medicii tineri care au decis să profeseze în Buzău, deși au avut oferte din străinătate sau din partea unor clinici universitare demonstrează că are dreptate. Noua generație are numeroși exponenți care demonstrează că „se poate face performanță într-un spital de provincie”, dacă faci parte dintr-o echipă bună și ți se oferă sprijin.

Doi doctori tineri ai Spitalului Județean de Urgență au „smuls”, pur și simplu, din ghearele morții, un pacient aflat în stare foarte critică și care n-ar fi avut nicio șansă dacă nu se intervenea imediat. Cristina Bălan și Iulian Coliof au reușit imposibilul.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 33 de ani, care deși suferă de o boală rară – hemofilie – și face dializă, din cauza birocrației nu este inclus în Programul Național de Hemofilie, iar medicul său curant este la Institutul Clinic Fundeni. Deși foarte tânăr, el este nevoit să lupte și cu o hepatită cu virus C și cu o coxartroză hiperalgică ce ar necesita intervenție chirurgicală și protezare, dar pentru că este o procedură costisitoare, are nevoie de aprobare specială din partea Ministerului Sănătății. Așa că tânărul buzoian își duce viața cum poate, cu demnitate, cu dureri și folosind medicamentele aprobate, sperând ca într-o zi, decidenții din Sănătate să-i ofere toate drepturile care i-ar da șansa să se recupereze și să ducă o viață normală.

De aceea  consideră că cei care l-au salvat zilele trecute, când a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Buzău într-o stare atât de gravă că i-ar fi putut fi fatală, sunt adevărați „eroi” ai sistemului medical, cărora el și familia sa vor să le spună MULȚUMESC.

Citiți articolul complet aici.

Articole similare

Când încă animalul tău de companie se crede un CĂȚELUȘ. Uite ce face
AnimalZoo
Când încă animalul tău de companie s ...
Oana Zavoranu, ATAC DUR la adresa unei vedete celebre din Romania: ” Toate fetele de la liceu asta visau, să se mărite cu bunicu’ că vor avea bani…”
EVZMonden
Oana Zavoranu, ATAC DUR la adresa unei v ...
Exatlon. A apărut un DETALIU-BOMBĂ despre CÂŞTIGĂTOR. Nu mai este nici un dubiu, DOVEZI CLARE.
EVZ
Exatlon. A apărut un DETALIU-BOMBĂ des ...
Liderul pieţei în tehnologia diesel: Dieselul va avea viaţă lungă
CAPITAL
Liderul pieţei în tehnologia diesel: D ...
Zeci de mii de persoane au participat la cea de a 14-a ediţie a Nopţii Muzeelor
InfoActual
Zeci de mii de persoane au participat la ...

Lasa un comentariu