12 Mai, 2017

Studiile clinice, șansa românilor cu boli psihice să aibă acces la tratamente de ultimă generație

Ştiri

Medicii psihiatri trag un semnal de alarmă asupra creșterii incidenței bolilor psihice în România și  susțin că studiile clinice sunt, uneori, singura șansă a unor bolnavi care se află în stadii avansate ale unor boli și care nu își permit tratamente scumpe.

O parte dintre participanții la prima conferință internațională de boli mintale ”In and out of your mind”,   care se desfășoară la Galați, a criticat faptul că autoritățile din țara noastră nu au încercat niciodată să prezinte populației care este procedura și care sunt avantajele testelor de medicamente pe pacienți.

Studiile clinice, așa numitele teste medicale, au ajuns un fel de bau-bau în sănătatea din România, asta din cauza legendelor despre aceste proceduri, dar și pentru că reprezentanții Ministerului Sănătății nu au știu să reacționeze după anchetele procurorilor privind aceste proceduri. Aceasta este una dintre concluziile importante ale primelor două zile ale conferinței internaționale de boli mintale, „IN AND OUT OF YOUR MIND”  care se desfășoară la Galați, în perioada 11 și 14 mai.

Doctorul psihiatru Marcel Șarpe a atras atenția asupra faptului că România riscă să rămână mult în urma altor state pentru că studiile clinice au devenit din ce în ce mai rare din cauza reticenței pacienților, dar și a medicilor. “Deși există percepția că la noi în țară sunt foarte multe teste de medicamente pe oameni, adevărul este că numărul acestora este foarte mic față de alte state dezvoltate”, a precizat acesta. O bună parte dintre specialiștii care asistau la prezentarea sa i-au dat dreptate.

Avantajele studiilor

În ciuda legendelor despre studiile clinice care sunt mereu văzute ca niște experimente dubioase, medicul Marcel Șarpe a enumerat și avantejele acestor proceduri. Pacienții au parte, printre altele, de analizele medicale complete care le pot descoperi alte afecțiuni de care subiecții nu știau, au parte de medicamente care deja au fost testate în diferite faze și care nu au cum să le afecteze sănătatea, beneficiază de supravegherea unui medic și se pot retrage oricând.

Reamintim că România este în fruntea statelor europene privind multe dintre boli, printre care și cele psihice. Conform datelor prezentate de European Health for All Databases, cu o incidenţă a bolilor mintale de 1.403,75 cazuri la 100.000 locuitori, România se află pe locul doi în Europa după Estonia. Anual se raportează circa 300.000 de noi cazuri, ceea ce ne plasează pe locul 2 în UE. Cele mai întâlnite sunt depresiile legate de slujbă, de problemele conjugale și de neajunsurile financiare. Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată, de altfel, că 10% dintre locuitorii României sunt diagnosticați cu probleme mintale.

Ce trebuie să știe pacientul

Marcel Șarpe susține că studiile clinice sunt, uneori, singura șansă a unor bolnavi care se află în stadii avansate ale unor boli și care nu își permit tratamente scumpe în străinătate sau în țară, dar pot beneficia de tratamente gratuite în cadrul acestor studii.

El a atras atenția că, uneori, nici acești pacienți nu vor să intre în studii clinice pentru că au în minte imaginea că vor deveni cobai a unor experimente groaznice. “Pacientul trebuie să știe că și după ce își dă acordul să fie pacient într-un studiu clinic, el poate renunța oricând”, a mai explicat acesta.

La evenimentul de la Galați participă sute de specialiști din țară și din străinătate. Până duminică, vor avea loc prezentări de cursuri, work-shop-uri, comunicări orale și sesiuni poster. Președintele conferinței este prof. Howard H. Goldman din Statele Unite ale Americii, Președintele de Onoare al conferinței este prof. Aurel Nechita, președintele Comitetului Local Organizatoric este Conf. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic psihiatru la Spitalul de Psihiatrie ”Elena Doamna” din Galați, iar Dr. Mihai Mutică este membru al Comitelului Local de Organizare.

Articole similare

Un piton a MURIT dupa ce a ÎNGHIȚIT un porc spinos!
AnimalZoo
Un piton a MURIT dupa ce a ÎNGHIȚIT un ...
Bucurie mare la Palatul Cotroceni! Vor deveni pentru prima data PARINTI! – FOTO
EVZMonden
Bucurie mare la Palatul Cotroceni! Vor d ...
CCR: Privatizarea 'Roman' SA Braşov, neconstituţională
CAPITAL
CCR: Privatizarea 'Roman' SA Braşov, ne ...

Lasa un comentariu