13 iun., 2018

Telemeaua de Sibiu devine produs protejat. Clienții nu vor mai putea fi induși în eroare

Ştiri

Telemeaua de Sibiu a primit, din 7 iunie 2018, protecţia naţională a sistemelor din domeniul calităţii conform legislaţiei, dreptul de utilizare a logo-ului naţional cât şi dreptul de a comercializa produsul revenind exclusiv producătorilor sau procesatorilor din judeţul Sibiu.

Producătorii vor trebui să respecte prevederile din caietul de sarcini şi vor fi supuşi controlului şi certificării unui Organism de Inspecţie şi Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precizează ministerul, într-un comunicat.

Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului. Autoritatea competentă responsabilă cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logoului naţional este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu este grupul aplicant al producătorilor şi procesatorilor produsului ”Telemea de Sibiu” din arealul geografic şi va trebui să desfăşoare activităţi de informare a consumatorilor şi de promovare, va monitoriza utilizarea comercială a denumirii ”Telemea de Sibiu” şi va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate naţional.

România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicaţii Geografice Protejate (I.G.P.): ”Magiun de prune Topoloveni”, ”Salam de Sibiu”, ”Novac afumat din Ţara Bârsei” şi produsul ”Telemea de Ibăneşti” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).

Demersul completează lista produselor depuse pentru dobândirea protecţiei europene pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată, astfel că România are în prezent alături de cele deja înregistrate, încă patru produse în stadiul de evaluare: ”Cârnaţi de Pleşcoi”, ”Caşcaval de Săveni”, ”Scrumbie de Dunăre afumată” şi ”Telemea de Sibiu”.

Articole similare

TOT ce trebuie sa stii despre MICROCIPARE! Ce SANCTIUNI risti, daca ai un caine fara CIP!
AnimalZoo
TOT ce trebuie sa stii despre MICROCIPAR ...
Gabriela Cristea a spus ADEVARUL! Vedeta a vorbit despre BANII pe care i-a castigat din TELEVIZIUNE. Este vorba de o SUMA COLOSALA
EVZMonden
Gabriela Cristea a spus ADEVARUL! Vedeta ...
LIVIU DRAGNEA este o VICTIMĂ a SISTEMULUI! Editorial de Dan Andronic.
EVZ
LIVIU DRAGNEA este o VICTIMĂ a SISTEMUL ...
Dispozitivul care te va scuti de amenzi rutiere. Amenzile cresc când expiră excepţia introdusă prin noul Cod Rutier
CAPITAL
Dispozitivul care te va scuti de amenzi ...
Un mister al unei stele bizare a fost în sfârşit rezolvat după două secole de încercări
InfoActual
Un mister al unei stele bizare a fost î ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.