22 ian., 2018

Ce termen de VALABILITATE are un recipient din plastic? După cât timp nu mai este SĂNĂTOS să-l folosim

Stil de viaţă

Recipientele de plastic sunt comode, dar nu trebuie să uităm că au un termen de valabilitate, chiar dacă acesta nu este scris ca pe un produs alimentar.

Timpul de folosire a caserolelor sau a altor cutii din plastic depinde de calitatea materialului din care sunt fabricate. Este greu totuşi să ne dăm seama care este bun şi care nu. Există, totuşi, un indiciu. Fiecare recipient are înscris pe spate un cod care arată perioada de timp în care este sigur pentru utilizare. Ideal este ca plasticul din care sunt fabricate cutiile de plastic să aibă la bază prolipropilenă.

Polipropilena este folosită pentru că este foarte durabilă şi rezistă şi rezistă la temperaturi foarte mari, potrivit Societăţii Americane a Chimiştilor. Este considerată ca fiind sigură pentru sănătate.

Deşi polipropilena este baza pentru plastic, în compoziţie mai intră şi alte substanţe care ajută la obţinerea diferitelor texturi şi a culorilor. Cea mai mare problemă este că noi nu avem cum să ştim care sunt aceşti aditivi pentru că niciun producător nu este obligat să menţioneze astfel de detalii pe cutii. Oricum, consumatorilor obişnuiţi le-ar fi greu să-şi dea seama dacă un anume mix de substanţe chimice este sigur sau nu pentru sănătate. Nici despre cele care nu au în compoziţie BPA şi ftalaţi despre care se ştie că sunt periculoşi nu se poate spune cu exactitate dacă prezintă sau nu riscuri pentru sănătate. Mai sunt o mulţime de alte substanţe despre care studii au arătat că pot duce la apariţia cancerului, bolilor de inimă, a afecţiunilor ficatului sau infertilitate, potrivit gustarte.ro.

Specialiştii spun că o caserolă de plastic poate fi folosită în siguranţă câteva luni, în funcţie de modul în care este întreţinută. Unii producători spun că recipientele lor pot fi utilizate şi 10 ani cu condiţia să fie respectate indicaţiile date de ei cu privire la folosire.

Un indiciu al faptului că trebuie să aruncaţi caseolele este decolorarea sau apariţia unor zgârieturi pe suprafaţa lor.

Timpul de folosire este dat de modul în care aveţi grijă de ele.

Articole similare

Cât de potrivite sunt ANIMALELE DE COMPANIE în preajma copiilor? Uite ce spune Andreea Bănică
AnimalZoo
Cât de potrivite sunt ANIMALELE DE COMP ...
Exploziv! Momente DRAMATICE pentru Anamaria Prodan! Celebra impresară a fost ÎNŞELATĂ de SOŢUL său: “E o frustrată, mi s-a făcut milă de ea…”
EVZMonden
Exploziv! Momente DRAMATICE pentru Anama ...
AVENTURILE PICANTE ale unui marinar/reporter la 10.000 de metri deasupra OCEANULUI. Reporter de Cursă Lungă.
EVZ
AVENTURILE PICANTE ale unui marinar/repo ...
Adevărul ascuns sub preș! Cui ne vindem toată țara? Cât teren agricol mai avem la dispoziție și cine-l cumpără în realitate
CAPITAL
Adevărul ascuns sub preș! Cui ne vinde ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.