Anual, întreaga populație a unui oraș precum Voluntari dispare. Peste 50.000 de români mor, este un pericol major de sănătate publică

De , 13 mai, 2019, Sănătate de la A la Z

Boala necruțătoare care răpește peste 50.000 de vieți anual, iar numărul crește alarmant! Ce ne sfătuiesc medicii

Persoanele secerate de această boală anual ar putea popula un oraș. Sunt români care mor după un accident vascular cerebral (AVC).

Pe 14 mai, întreaga Europă trage un semnal de alarmă cu privire la acest pericol pe care l-am putea preveni, pericol major de sănătate publică!

61.552 oameni suferă un AVC în fiecare an în România, conform studiului The Burden of Stroke in Europe, realizat de Kings College, pentru Stroke Alliance for Europe. Dintre aceștia, 54.272 mor. Specialiștii estimează că incidența este în continuă creștere, iar vârsta de risc pentru AVC este în continuă scădere. Valul de morți poate fi oprit!

Este vital să cunoaștem cauzele și modalitățile de prevenire a accidentului vascular cerebral.

La nivel mondial, peste 15 milioane de persoane sunt afectate de AVC! AVC este a treia cea mai întâlnită cauză de deces la nivel mondial, 80 de milioane de supraviețuitori existând în prezent în lume. Dintre aceștia, 50 de milioane trăiesc cu sechele rămase în urma unui AVC.

Principalele trei semne ale unui AVC, care trebuie cunoscute de toată lumea:

  • Pareza facială
  • Pareza unui membru superior
  • Afazia

Nu trebuie să ignorăm importanța acționării într-un timp rapid, ajutorul medical specializat acordat cât mai repede posibil fiind definitoriu pentru evoluția pacientului.

Accidentul vascular cerebral poate apărea la oricine, indiferent de vârstă sau categorie socială. Efectele acestuia și tipul de îngrijire post-AVC variază semnificativ, în funcție de teritoriile afectate și de întinderea accidentului.

Pentru majoritatea supraviețuitorilor, viața va fi schimbată după un AVC, dar aceștia nu trebuie să își piardă speranța în recuperare și nici perseverența în realizarea acesteia, este una dintre concluziile broșurii. În lume există organizații ale pacienților care au suferit un AVC, fiind utile noilor victime care se pot conecta cu ajutorul tehnologiei la toată experiența celor afectați înaintea lor.

Factori de risc care determina aparitia Accidentului Vascular Cerebral, prezentați de neurochirurgul Dan Benția

Hipertensiunea arterială esențială – cu predilecție hipertensiunea arterială oscilantă, apărută în tinerețe, cu mulți ani înainte de a se instala ca boală.

Creșterea nivelului colesterolului și a grăsimilor sangvine (trigliceride circulante) – dacă se asociază acești ultimi doi factori, riscul crește exponențial.

Diabet zaharat – prin tulburarea complexă a celor trei metabolisme ale organismului ( lipdic, glucidic și proteic)

Boli cardiace, care pot determina embolii (migrarea unui cheag din inimă către vasele cerebrale, fibrilație atrială)

Obezitate sau supraponderabilitate, riscul de a face AVC crescând proporțional cu gradul de obezitate!!!

Sedentarismul

Factori genetici (moștenire familială)

Boli rare de sânge

Tulburari de coagulare ( ori în sensul creșterii ori în sensul scăderii coagulării sângelui)

Dintre acești factori, cei mai frecvenți sunt hipertensiunea arterială și creșterea lipidelor sangvine circulante.

Cel mai important lucru atunci când vine vorba de un accident vascular cerebral este PREVENȚIA. Prevenția este esențială, fiindcă un AVC nu este o răceală, urmele rămân, niciodată nu te poți reface în totalitate.

Așadar, dacă ai acești factori de risc, fă tot posibilul să îi combați. Cum? Supraveghează-ți tensiunea arterială, slăbește, fă mișcare zilnic, bea alcool numai la ocazii speciale, supravegheză-ți mediacal afecțiunile! Mergi la controale periodice și dacă ești fumător, renunță la acest viciu păgubos.

Articole similare

Lasa un comentariu