10 oct., 2018

Adevărul din spatele Institutului de Psihiatrie Socola. Ce declară managerul spitalului, Gabriel Oprișanu: ”Mulți cred că e doar un spital de nebuni”

Stil de viaţă

Institutul de Psihiatrie Socola a făcut un pas important pentru dezvoltarea sa. Secţiile spitalului au fost dotate cu aparatura necesară minimală de funcţionare, adică defibrilatoare și electrocardiografe.

Laboratorul de imagistică a fost şi el completat cu aparatură specifică, laboratorul de balneo-fizioterapie a fost dotat cu echipamente noi, care pot oferi servicii de calitate pacienţilor. Nu în ultimul rând, departamentul de imagistică a fost dotat cu un Computer Tomgraf (CT), fapt care a reprezentat un pas important în buna funcţionare a spitalului.

Managerul Institutului, dr. Gabriel Oprișanu, a acordat un amplu interviu site-ului evz.ro, unde prezintă situația actuală din cadrul importantului institut pe care îl conduce. Pe 28 octombrie 2015, medicul Gabriel Oprișanu devenea manager cu drepturi depline al Institutului de Psihiatrie Socola, cea mai mare unitate de profil din țară, cu 1.100 de angajaţi, 900 de paturi, 87 de medici şi 500 de asistenţi. Au trecut trei ani de atunci, iar primul său mandat se apropie de sfârșit.

Referitor la renumele de ”spital de nebuni”, dr. Gabriel Oprișanu spune: ”Nu ne putem desprinde de acest apelativ, „spital de nebuni”, dar trebuie să înţelegem că şi aceste afecţiuni de natură psihiatrică fac parte din cotidian. Aşa cum există afecţiuni oncologice, afecţiuni cardiologice etc, neputând îndepărta activitatea cerebrală de restul organismului, tulburările care apar trebuie tratate într-un anumit spital. Aceasta este, de altfel, şi menirea noastră: să tratăm afecţiunile de natură psihiatrică. Poate nu lipsit de importanţă este faptul că aceste afecţiuni au evoluat în timp. S-a pornit de la afecţiuni de genul demenţei sau schozofreniei şi s-a ajuns la o puternică ancorare în tumultul vieţii cotidiene, apărând între timp numeroşi factori care influenţează activitatea psihiatrică şi care generează depresii, anxietăţi… Din ce în ce mai multă lume, din cauza suprasolicitării vieţii de zi cu zi, apelează la serviciile noastre. Trebuie să reţineţi că nu tratăm neapărat o afecţiune de natură psihiatrică, ci venim şi ca suport pentru toţi cei care au anumite probleme într-o etapă a vieţii.”

A acceptat și să vorbească despre tensiunile care au apărut în urma achiziționării CT-ului: ”Noi considerăm că această achiziţie s-a făcut la solicitarea specialiştilor. Nu se putea realiza un diagnostic diferenţial pentru a se stabili dacă este vorba despre o boală organică sau dacă este vorba despre o afecţiune psihiatrică. Pentru Institut, această achiziţie a reprezentat un pas înainte, deoarece a venit în sprijinul activităţii medicale şi de cercetare. Nu cred, însă, că acest CT este punctul terminus al laboratorului de imagistică. Cred că încununarea laboratorului de imagistică ar trebui făcută şi cu un aparat de rezonanţă magnetică.

De abia atunci vom putea discuta despre un serviciu cu adevărat de calitate. Au existat, într-adevăr, voci ale unor nespecialişti care au ridicat doar problema oportunităţii achiziţionării unui asemenea tip de aparat, dar argumentele medicale ale specialiştilor de la noi nu au putut fi puse la îndoială. Mai mult, procedurile de achiziţie au fost respectate în cele mai mici amănunte, iar investiţia a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii, cel care este ordonator de credite şi care a asigurat finanţarea, răspunzând astfel solicitării noastre. Totodată, demn de menţionat este şi faptul că pe durata derulării contractului de achiziţie au fost realizate şi economii importante, în sensul că din suma alocată iniţial pentru CT am reuşit să luăm şi un aparat radiologic digital, precum şi aparatură pentru dotarea secţiei de fizioterapie.”

Întrebat și de momentul începutului, când a fost numit director, dr. Oprișanu a declarat evz.ro: ”Încă din momentul în care am fost numit ca interimar în această funcţie, m-am adresat în primul rând colegilor din Comitetul Director şi le-am spus că în cazul unei funcţii de conducere într-o unitate sanitară un singur lucru este cert: la un moment dat pleci din această funcţie. De asemenea, le-am spus că este foarte important ca pe perioada acestui mandat să lăsăm în urma noastră o construcţie solidă, pe care să se poată ridica în continuare noi şi noi nivele. Ceea ce îmi doresc și în al doilea mandat.”

Puteți citi interviul acordat de managerul Institutului de Psihiatrie Socola integral, aici.

Articole similare

De ce RESPING câinii PERSOANELE care sunt ostile cu stăpânii lor? Ce șanse mai au?
AnimalZoo
De ce RESPING câinii PERSOANELE care su ...
Antonia a spus TOTUL despre RELAȚIA cu primul IUBIT! „Oooo, mamă ce frică mi-a fost…”
EVZMonden
Antonia a spus TOTUL despre RELAȚIA cu ...
Cutremur mare în România. Ultima previziune este terifiantă. FOTO. News alert.
EVZ
Cutremur mare în România. Ultima previ ...
Dezvăluire BOMBĂ despre Dragnea! S-a aflat TOTUL! Detalii INCENDIARE au ieșit la iveală
CAPITAL
Dezvăluire BOMBĂ despre Dragnea! S-a a ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.