Afecțiunea care lezează capacitatea de a vorbi și de a scrie, consecință a leziunilor cerebrale

De , 10 iun., 2019, Sănătate de la A la Z

Afazia este o afecțiune care lezează capacitatea de a comunica. Mai exact, afazia poate afecta capacitatea de a vorbi, de a scrie, de a înțelege limbajul, atât verbal cât și scris. Gravitatea afaziei este asociată cu amploarea leziunilor și cu zona afectată din creier. Diagnosticul afaziei cuprinde mai multe investigații, dar tomografie computerizată (CT) sau/ și testul de rezonanță magnetică (RMN) sunt esențiale pentru stabilirea cauzelor care a produs afazia. 

De regulă, boala apare după un traumatism cranian sau după un accident vascular cerebral. Însă, poate să apară și în urma unei boli degenerative sau a unei tumoare pe creier.

Este obligatoriu ca pacientul să ajungă la medic, să se stabilească un diagnostic și după ce cauza de fond a fost tratata, bolnavul va începe logopedia – terapia vorbirii.

În literatura de specialitate există 3 tipuri principale de afazie:

  • Afazia non-fluentă – apare în urma unei leziuni la nivelul porțiunii frontale a ariei cerebrale. Pacientul va înțelege ce spun oamenii dar nu în totalitate. Persoanele cu acest tip de afazie sunt adesea conştiente de dificultatea lor de a comunica și pot fi frustrate de aceste limitări.
  • Afazia fluentă – afectează porțiunea laterală a ariei cerebrale. Persoanele cu această formă de afazie pot vorbi fluent în fraze lungi, complexe, care însă nu au sens sau includ cuvinte  incorecte sau inventate. Adesea ei nu sunt conștienți de faptul că cei din jurul lor nu înțeleg ceea ce spun ei.
  • Afazia  globală – cei afectați de acest tip de afazie cu probleme severe de înțelegere, de vorbire, de exprimare.

Cea mai frecventă cauză a afaziei este afectarea creierului produsă în urma unui accident vascular cerebral (AVC). Sunt și cazuri în care o persoană poate să aibă doar episoade temporare de afazie. Acestea se pot datora migrenelor, convulsiilor sau atacului ischemic tranzitor (TIA).

Principalele simptome ale afaziei sunt:

  • propoziții scurte, incomplete,
  • propoziții care nu au niciun sens sau înțeles,
  • neînțelegerea unei conversații,
  • erori de ortografie

Diagnosticul afaziei cuprinde mai multe investigații precum: tomografie computerizată (CT) sau un test de rezonanță magnetică (RMN) care pot arăta cauza care a produs afazia. De asemenea, bolnavului i se vor face diferite teste de evaluare a abilităților lingvistice.

Din păcate, astăzi nu există un tratament care să vindece afazia. Sunt însă anumite medicamente în studii. Atunci când creierul a fost afectat ușor, afazia se poate remedia mai ușor, fără tratament. Însă într-o afectare mai gravă este necesară logopedia. De asemenea, este esențial ca ședințele de logopedie să înceapă cât mai repede de la producerea accidentului, leziunii.

Articole similare

Lasa un comentariu