Una dintre cele mai stânjenitoare afecțiuni ale pielii! De ce apare și cum poate fi prevenită

De , 11 dec., 2018, Sănătate de la A la Z

Este printre cele mai stânjenitoare și nedorite afecțiuni ale pielii! Apare când ți-e lumea mai dragă, dar cauzele pot fi adesea justificate. Suntem obișnuiți să apară la nivelul feței. Ce ne facem însă dacă ne năpădește spatele, pieptul sau umerii?

Acneea, o afecțiune cutanată frecventă și stânjenitoare indiferent de vârstă, poate afecta orice parte a corpului care prezintă glande secretoare de sebum și foliculi de păr, inclusiv spatele, pieptul și umerii. Domnul doctor Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune că, din păcate, principalii factori care predispun la apariția acestei probleme sunt cei hormonali și genetici, însă există anumite metode prin care formele ei de manifestare pot fi cel puțin ameliorate.

Motivele pentru acneea își face apariția pe spate sau piept sunt similare cu cele pentru care această afecțiune afectează oricare altă parte a corpului. „Un prim factor îl reprezintă producția de sebum în exces – sebumul fiind uleiul natural produs de glandele sebacee. Un al doilea factor îl reprezintă celulele moarte ale pielii, care se amestecă cu sebumul și se acumulează în pori; pielea de pe spate fiind extrem de groasă, potențialul de blocare a porilor este foarte mare. Un al treilea factor îl reprezintă bacteriile: acumularea de sebum și celulele moarte ale pielii în pori creează un mediu ideal pentru dezvoltarea unor bacterii cauzatoare de acnee”, explică specialistul dermatolog.

Metode de prevenție:

Produsele de îngrijire potrivite

Un prim pas în prevenirea apariției coșurilor este limitarea utilizării produselor de îngrijire a pielii pe bază de ulei. “Este recomandată evitarea de produse cosmetice și de îngrijire pe baza de uleiuri, deoarece acestea pot duce la apariția acneei. Sunt indicate, în schimb, cele etichetate ca fiind non-comedogenice, ceea ce înseamnă că nu favorizează apariția de puncte negre”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău. „Chiar și produsele de îngrijire a părului pot contribui la apariția coșurilor, dacă sunt lăsate în contact cu pielea din partea superioară a spatelui pentru perioade lungi de timp”, completează medicul dermatolog.

Transpirația

Atunci când transpiram ca urmare a exercițiilor fizice sau a unui efort intens, transpirația se amestecă cu sebumul și celulele moarte de la suprafața pielii. Este recomandat un duș imediat după, pentru a clăti transpirația și toxinele de pe piele, evitând astfel iritarea și inflamarea porilor.

Materialele care vin în contact cu pielea

Îmbrăcămintea din material care nu permite pielii să respire poate fi un alt factor iritant care favorizează apariția acneei pe spate, piept sau umeri. “Sunt recomandate obiecte vestimentare din materiale care permit pielii să respire, ideal bumbac și inbrăcaminte lejeră, eventual tricouri schimbate frecvent pe parcursul zilei, spălarea la temperatura ridicată a tricourilor și prosoapelor, însoțite, bineînțeles, de o igienă strictă”, spune domnul doctor Laurențiu Vlădău.

Așternuturile, fețele de perne și alte materiale care intră în permanență în contact cu pielea pot absorbi uleiurile și bacteriile de pe piele în timp. “Acest context reprezintă un mediu propice de reproducere pentru bacterii. Este recomandat să schimbăm lenjeria de pat în mod regulat, cel puțin o dată pe săptămână, pentru a reduce riscul de apariție al acneei corporale pe spate și pe piept”, recomandă specialistul dermatolog.

În cazul în care “acneea” la nivelul spatelui nu este însoțită și de leziuni la nivelul feței și decolteului, la adulți care nu au suferit în precedent sau în adolescență de acnee, de cele mai multe ori problema este, de fapt, foliculita. Această se prezintă sub forma unor “pustule” și coșuri inflamate, și mai puțin puncte negre și apare frecvent la persoane care poartă îmbrăcăminte strâmtă, sintetică, care transpiră, sportivi care se antrenează frecvent, persoane supraponderale, diabetici sau în cazul în care persoana este purtător de stafilococ auriu. Tratamentul se bazează pe măsuri generale și medicale.

În cazul în care urmarea acestor sfaturi de îngrijire la domiciliu nu ajută la îndepărtarea acneei de pe spate, piept sau brațe, sau dacă afecțiunea se prezintă sub formă chisturi, noduli, cu pigmentare post-inflamatorie sau cicatrici, este recomandată o vizită la medicul dermatologul, pentru a discuta despre variantele de tratament prin care problema poate fi îndepărtată definitiv.

Articole similare

Lasa un comentariu