Analiza care trebuie făcută de toți bărbații după 50 de ani

De , 17 iun., 2019, Sănătate de la A la Z

Adenomul de prostată sau hiperplazia benignă de prostată (HBP), numită în termeni populari „prostată”, este o afecțiune benignă. Datele statistice arată că această tumoră benignă a prostatei apare la aproximativ jumătate din bărbații cu vârsta de 50 ani și la 90% din bărbații peste 80 ani.

Însă, dacă vrei să rămâi sănătos cât mai mult timp și ești bărbat trebuie să-ți faci un set de analize după 50 de ani. Mai exact, orice bărbat trebuie să-și facă tușeul rectal și dozarea PSA (antigen prostatic specific). Medicii spun că o valoare mare a antigenului prostatic specific (PSA) nu înseamnă întotdeauna prezența cancerului de prostată. Dar, este recomandat ca medicul specialist urolog sau medicul de familie să vadă rezultatele acestei analize, anual.

Dimensiunea normală a prostatei este asemănătoare unei nuci. Aceasta începe să crească în volum după vârsta de 55 de ani. Pe măsură ce prostata crește, are loc comprimarea ureteri și blocarea fluxului urinar, ducând la îngreunarea eliminării urinei. Altfel spus, atunci când un bărbat cu HBP urinează vezica nu se golește complet, iar riscul de apariție a calculilor urinari și a infecțiilor de tract urinar este în creștere.

De regulă, bărbatul nu are niciun simptom iar dacă sunt prezente numai anumite inflamații, nu mereu va primi tratament. Însă dacă pacientul urinează des, inclusiv noaptea, în cantități mici și are dificultăți în gestionarea jetului urinar, medicul urolog poate să prescrie tratamente în funcție de stadiul afecțiunii.

Iată ce simptome ar trebui să te trimită la medicul specialist urolog: 

  • Necesitatea de a urina urgent. Mai exact, urinarea frecventă în timpul nopții ( de minimum 2 ori pe noapte).
  • Senzația de golire incompletă a urinei,
  • Jet urinar intermitent sau întrerupt.
  • Calitatea somnului nocturn este afectat,
  • Infecții urinare tratate, însă care revin foarte des.
  • Este prezentă usturimea în momentul urinării.
  • Apare hematuria intermitentă adică apare sângele în urină.

În ce constă tratamentul:

Acum mulți ani, acești pacienți erau supuși operației. În zilele noastre însă tratamentul este cu alfa-blocante și inhibitoare. Tratamentul medicamentos pentru adenomul de prostată, nu este unul care vindecă boala. Rolul lui este  de a ameliora simptomele și de a opri progresia bolii. Alfa-blocantele pot micșora din intensitatea simptomele, iar tratamentul cu inhibitoare are rolul de a reduce  volumul prostatic și simptomele afecțiunii. Important este și regimul alimentar care va consta în creșterea consumului de fibre și fructe pentru evitarea constipației, nu se va consuma alcool și nici cafea. La operație ajung doar pacienții care au complicații precum: retenția completă de urină și prezintă  hematurie.

Articole similare

Lasa un comentariu