Anunțul a fost făcut de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate despre compensarea medicamentelor pentru pensionari

De , 3 sept., 2019, Ştiri

Plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% a fost majorat la 1.139 de lei pe lună, de la 990 de lei pe lună. Măsura a intrat în vigoare pe 1 septembrie. Anunțul a fost făcut de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).

”Începând cu data de 1 septembrie 2019,  conform HG 643/ 2019, publicată în Monitorul Oficial nr.712 din data de 29.08.2019,   furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primară aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări acordă  compensare  cu   90% pentru medicamentele din sublista B prevăzută de HG nr. 720/2008. Această măsură are ca scop creşterea accesului la medicamente al pensionarilor cu venituri din pensii și indemnizație socială, de până la 1139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri”, se arată într-o notificare transmisă de CNAS furnizorilor de servicii medicale.

Creșterea plafonului de la 990 lei la 1139  lei/lună inclusiv, a avut în vedere  creșterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie 2019, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%, mai explică instituția.

Articole similare

Lasa un comentariu