Bacteria periculoasă care te poate băga în spital și principala cauză a apariției sale

De , 16 apr., 2019, Stil de viaţă

Bacteria periculoasă care apare în urma folosirii unui obiect electrocasnic ce reîncepe să fie în vogă, încet, încet. Cum este cald afară, cum pornim aerul condiționat. Acasă, la birou, în magazine, practic peste tot.

Specialiștii însă avertizează, an de an, că acestea dacă nu sunt corect întreținute, pot să fie o adevărată oază de infecție.

Mai corect spus, pot transmite inclusiv o bacterie destul de periculoasa organismului, bacteria legionella. Așa că, asigură-te încă din primăvara când temperaturile sunt acceptabile că ți-ai pregătit aparatul de aer condiționat pentru vară.

Este o bacterie extrem de dăunătoare pentru organism, avertizează medicii. Aceasta poate să ducă la apariția pneumoniei, o boală care necesită tratament pentru mult timp, uneori chiar necesită spitalizarea. Totodată, expunerea prelungită la aerul condiționat poate duce la apariția afecțiunilor respiratorii. Cu alte cuvinte, dacă nu îl folosești corect, aerul condiționat îți amenință sănătatea atât ție, cât și familiei tale.

Ca să eviți astfel de probleme, trebuie să ai grijă încă de pe acum să chemi o echipă care să-ți curețe aparatul de aer condiționat. În caz contrar, există mari șanse să dezvolți pneumonie din pricina bacteriei Legionella pneumophila. Acest bacil este responsabil de apariția legionelozei, o boală care se manifestă prin dureri de cap, febră scăzută, tuse uscată, diaree, dureri musculare și abdominale. În cazuri grave, aceasta bacterie poate duce la apariția pneumoniei.

Cu atât mai mult, dacă o persoană care are un sistem imunitar deficitar, sau dacă are boli cronice așa cum este astmul bronșic, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) sau rino-sinuzită cronică aerul condiționat poate dăuna destul de grav. Astfel de pacienți nu ar trebuie să facă abuz de acest aparat indiferent de căldura de afară.

Medicii susțin că este un mit faptul că poți răci de la curent. Însă, da, te poți îmbolnăvi grav din pricina microorganismelor care se strâng în aparatul de aer condiționat. Mai exact, poți face răceli severe, gripă, infecții ale tractului respirator superior, otite. La fel, rinita, faringita, amigdalita sunt probleme la care te poți aștepta dacă ai obiceiul să nu cureți corespunzător acest aparat. Nu în ultimul rând, tot din pricina acestuia pot avea probleme cei care suferă de sinuzită cronică. Nu în ultimul rând, o altă problema este temperatura pe care o obții cu ajutorul aerului condiționat. Venind din căldura de afară într-o încăpere unde este un aer condiționat deschis, diferența de temperatură poate fi periculoasă. Specialiștii spun că temperatura ideală pe care ar trebui să o setezi la aerul condiționat trebuie să fie cu numai câteva grade mai mică decât cea de afară, ideal este să fie de 24 de grade Celsius.

Acum, că ai aflat toate aceste aspecte mai puțin plăcute ale utilizării aerului condiționat, fiindcă încă primăvară, ai timp să îți pregătești aparatul pentru vară.

Articole similare

Lasa un comentariu