Bolnavii de leucemie limfatică vor avea parte, în curând, de un tratament revoluționar al bolii

De , 28 oct., 2019, Ştiri

Pacienţii care suferă de leucemie limfatică acută cu limfocite B în fază avansată ar putea avea acces, de anul viitor, la o terapie revoluţionară, o premieră în domeniul cercetării medicale în România.

Colectivul de cercetători de la OncoGen Timişoara, unitate medicală publică, a reuşit să pună la punct o tehnologie care are rezultate foarte bune în tratarea acestei boli.

Profesor doctor Virgil Păunescu, coordonatorul proiectului, spune că rezultatele obţinute până acum în România permit trecerea în faza următoare, şi anume producerea celulelor imune modificate genetic, în vederea tratamentului pacienţilor care nu mai au nicio şansă terapeutică.

Virgil Păunescu: ”Suntem probabil singurul centru din țară, în mod evident, dar și din partea asta de Europă care a pus la punct această tehnologie și care, cu un pic de ajutor, la anul ar putea să o pună și la dispoziția pacienților din România, pacienți suferinzi de cele câteva leucemii pentru care această terapie are indicații, pacienți care, în momentul de față, dacă nu răspund la tratament, nu au nicio șansă de supraviețuire, pentru că tratamentul teoretic disponibil în Statele Unite este între 500 și 800.000 de dolari, iar în Uniunea Europeană începe de la 350.000 de euro, fără complicații și spitalizare. Deci, practic, este inaccesibil.

Proiectul se derulează în colaborare cu Universitatea Tehnică din Dresda şi Universitatea Goethe din Frankfurt şi are un buget de două milioane de euro, potrivit reporterului Radio România Actualități Adriana Turea.

Articole similare

Lasa un comentariu