Carne de pui colorată ca să pară de țară, într-o piață românească

De , 7 oct., 2019, Ştiri

Polițiștii din Galați au găsit într-o piață carne de pui colorată cu o substanță galbenă ca să aibă aspectul puilor de țară. 

Polițiștii au consfiscat 12 kilograme de carne de pasăre și i-au amendat pe vânzători în urma raziei în piața Basarabenilor din Galați, după ce mai multe persoane s-au plâns că puii s-au decolorat în timpul gătirii.

„Cantitatea de 12 kg. carne de pasăre a fost ridicată în vederea confiscării şi predată unui operator economic autorizat, pentru distrugere. Persoanele în cauză (…) au fost sancţionate cu amendă în valoare de 500 lei, fiecare. De asemenea, pentru a nu fi sancţionată, la vederea oamenilor legii, o a treia persoana a fugit de la locul faptei abandonând o cantitate de 9,5 kg. carne de pasăre”, a anunţat Biroul de Presă al Poliţiei Locale Galaţi.

Potrivit biroului de presă al Poliţiei Locale, după primele verificări, oamenii legii au constatat că cele două persoane le spuneau eventualilor cumpărători că păsările comercializate sunt crescute la curte, ele având şi o culoare specifică (galbenă). Poliţiştii locali, care aveau informaţii că respectiva carne nu provine de la păsări crescute în gospodării proprii, ci din magazine, au făcut o probă şi au constat că în contact cu apa, aceasta se colora imediat.

Poliţiştii locali au aflat de la mai mulţi gălăţeni că puii se decolorau în contact cu apa.

„Mai mulţi cetăţeni ne-au adus la cunoştinţă că au achiziţionat carne de păsăre «de curte», însă la momentul preparării au constatat că apa devenea excesiv de galbenă. Pentru a evita astfel de situaţii, recomandăm gălăţenilor să achiziţioneze produse perisabile doar din locuri special amenajate şi autorizate corespunzător”, a declarat şeful Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Biroul Evidenţa Persoanelor, Dănuţ Munteanu.

Poliţiştii vor continua controalele în pieţele gălăţene.

 

Articole similare

Lasa un comentariu