Cea mai eficientă metodă de slăbit pentru femeile la menopauză

De , 16 ian., 2017, Stil de viaţă

Dieta cu paste se adresează mai ales femeilor aflate în perioada de premenopauză, în timpul menopauzei sau în perioada de după menopauză, dar şi persoanelor stresate sau celor care resimt trecerea de la un anotimp la altul şi doresc să slăbească şi câteva kilograme.

Dă o senzaţie de bine
Pentru a slăbi sănătos, această dietă este cea mai potrivită, deoarece vă ajută să vă controlaţi senzaţia de foame. Mai mult, aceasta include alimente care conţin aminoacizi pe care organismul îi transformă în serotonină, hormonul care oferă senzaţia de bine. Pentru a da rezultate, dieta cu paste trebuie ţinută timp de şapte zile, iar după ce veţi ajunge la greutatea dorită puteţi să o mai ţineţi încă trei zile, pentru a vă menţine la greutatea ideală. De asemenea, puteţi încerca să faceţi mişcare, atât cât vă permite organismul. În final, la sfârşitul acestei diete puteţi da jos trei kilograme în şapte zile şi veţi avea o stare de spirit de zile mari.

Luni
Micul dejun: o ceaşcă plină cu infuzie de ceai verde cu două felii de pâine prăjită (neagră sau integrală) şi un pahar cu suc de pomelo.
Gustare (ora 11:00): o cană cu infuzie de ceai verde.
Prânz: 60 g paste integrale din grâu cu legume (roşii, ceapă, ardei gras şi dovlecel).
Gustare (ora 17:00): un pahar mic cu iaurt degresat.
Cină: un bol cu supă de legume verzi şi trei linguri cu paste, plus 500 g fructe.

Marţi
Micul dejun: o ceaşcă plină cu infuzie de ceai verde, 100 g brânză proaspătă degresată, două felii de pâine de secară şi un pahar cu suc de pomelo.
Gustare: o cană cu infuzie de ceai verde sau de anason.
Prânz: 60 g spaghete cu sos preparat din verdeţuri proaspete (usturoi verde, pătrunjel, busuioc) şi ulei de măsline, plus un bol cu salată verde.
Gustare: un kiwi.
Cină: o porţie de supă de legume verzi cu trei linguri cu fulgi de grâu şi 500 g fructe de sezon.

Miercuri
Micul dejun: o cană cu lapte degresat cu trei linguri cu cereale integrale, o infuzie de ceai verde şi un pahar cu suc de pomelo.
Gustare: un pahar cu iaurt mic degresat şi o infuzie de ceai verde.
Prânz: 30 g paste integrale cu verdeţuri, o salată de andive cu brânză şi două nuci.
Gustare: o infuzie de ceai verde.
Cină: un bol cu supă de legume cu trei linguri cu fulgi de grâu, 100 g brânză de vaci şi un măr.

Joi
Micul dejun: o infuzie de ceai verde, două felii de pâine prăjită (neagră sau integrală) şi un pahar cu suc de mere.
Gustare: o infuzie de ceai verde.
Prânz: 60 g paste cu legume proaspete cu o lingură cu ulei de măsline.
Gustare: un pahar mic cu iaurt degresat.
Cină: 50 g paste integrale cu anghinare şi legume, preparate la cuptor.

Vineri
Micul dejun: o cană cu lapte degresat, trei biscuiţi integrali şi un pahar cu suc de mere.
Gustare: un iaurt mic degresat.
Prânz: 50 g spaghete integrale preparate cu 100 g creveţi şi suc de roşii, ulei de măsline şi verdeaţă, plus un bol cu salată verde.
Gustare: o cană cu lapte degresat.
Cină: 100 g brânză de vaci degresată cu salată de roşii şi verdeţuri şi un măr.

Sâmbătă
Micul dejun: o felie de pâine cu gem şi un pahar cu iaurt degresat.
Gustare: un pahar cu suc de struguri.
Prânz: 50 g paste integrale cu legume şi verdeaţă, o salată de andive cu brânză şi două nuci.
Gustare: o infuzie de ceai verde şi doi biscuiţi cu fibre.
Cină: 50 g macaroane cu o linguriţă cu ulei de măsline, usturoi şi pătrunjel, plus legume proaspete la cuptor.

Duminică
Micul dejun: o infuzie de ceai verde, un pahar cu iaurt degresat şi un măr.
Gustare: un baton integral cu tărâţe şi o cană cu infuzie de ceai verde.
Prânz: 100 g midii sau creveţi şi un bol cu salată verde cu ulei de măsline şi suc proaspăt de lămâie.
Gustare: un shake de soia.
Cină: 50 g paste integrale cu 40 g brânză proaspătă, o jumătate de pahar cu iaurt şi un măr copt.

Pont! Beţi şi cel puţin opt pahare cu apă plată zilnic!

Optaţi pentru sortimentele integrale

Pentru a ţine dieta ca la carte trebuie să consumaţi paste cu un conţinut mic de gluten, deoarece au mai puţini carbohidraţi şi mai multe proteine. În plus, pastele integrale din grâu conţin şi vitaminele A, B, D, E şi K, minerale precum magneziu, fosfor şi fier, dar şi mai multe fibre decât pastele obişnuite.

• Gustarea trebuie luată de fiecare dată la aceeaşi oră.

Articole similare

Lasa un comentariu