25 dec., 2017

Condimentul minune care te ajută să-ți menții silueta chiar dacă te înfrupți din sarmale și cozonaci

Stil de viaţă

Ghimbirul este unul dintre aliaţii de nădejde ai persoanelor care vor să dea jos kilogramele în plus. În procesul de slăbire, pe lângă consumul constant de ghimbir, se recomandă şi efectuarea de exerciţii fizice regulate.

Folosit încă din antichitate, ghimbirul are un rol important în tratarea problemelor digestive. Mai exact, ghimbirul calmează durerile stomacale şi normalizează digestia, ceea ce duce la o bună funcţionare a sistemului digestiv pentru a putea susţine procesul de slăbire.

Potrivit specialiştilor, ghimbirul stimulează metabolismul, ceea ce determină arderea rapidă a caloriilor. În cazul persoanelor care consumă ghimbir frecvent, senzaţia de saţietate de instalează rapid şi astfel se reduce numărul de calorii consumate. Şansele de a slăbi sunt mai mari atunci când în cura de slăbire se introduce ghimbirul, decât dacă s-ar opta doar pentru dietă şi exerciţii fizice.

Acest lucru este susţinut de numeroasele studii realizate pe şoarecii de laborator, care au fost hrăniţi cu alimente bogate în grăsimi, dar care au reuşit să slăbească după ce le-a fost administrat ghimbir.

Articole similare

De ce RESPING câinii PERSOANELE care sunt ostile cu stăpânii lor? Ce șanse mai au?
AnimalZoo
De ce RESPING câinii PERSOANELE care su ...
Madalin Voicu, ATAC DUR la adresa Margheritei de la Clejani: “Urâtă. NU si-a imbunatatit fata cu nimic…”
EVZMonden
Madalin Voicu, ATAC DUR la adresa Marghe ...
Cutremur mare în România. Ultima previziune este terifiantă. FOTO. News alert.
EVZ
Cutremur mare în România. Ultima previ ...
Dezvăluire BOMBĂ despre Dragnea! S-a aflat TOTUL! Detalii INCENDIARE au ieșit la iveală
CAPITAL
Dezvăluire BOMBĂ despre Dragnea! S-a a ...

Comentarii

  • Adevarat. Ghimbirul da un gust imposibil mancarii de-ti vine greo s-o manaci. Am trait 3 ani in Canada si aproape orice mancare avea aroma bazata pe ghimbir, otet si zahar. Am slabit rapid 12 kg si m-am mentinut asa fara nici un efort, cat timp am stat acolo. Dar, aveam o permaneta senzatie de foame. Si totusi nu puteam manca mai mult de o portie medie.
    Cand am reveniti in tara am pus in 3 luni toata greutatea inapoi si ceva pe deasupra.

  • asF

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.