Copil de 4 ani a intrat în comă după o banală anestezie la o clinică stomatologică

De , 11 feb., 2020, Ştiri

Verificări la o clinică stomatologică din Piteşti unde un copil de 4 ani a intrat în comă după o anestezie. În urma acestui grav incident, Ministerul Sănătății a dispus verificări la  fața locului.

„La solicitarea Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au demarat verificări la clinica stomatologică din Piteşti, acolo unde un copil de 4 ani, după ce a primit asistenţă medicală de specialitate, a ajuns internat în stare gravă în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’. Inspectorii sanitari argeşeni verifică condiţiile în care s-a acordat asistenţa medicală copilului, respectarea protocoalelor medicale şi a legislaţiei în vigoare privind acordarea anesteziei, autorizaţia sanitară de funcţionare a clinicii, condiţiile igienico-sanitare din unitate”, informează Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.

„Din primele verificări, părinţii s-au prezentat cu copilul în data de 10.02.2020 pentru efectuarea unui tratament stomatologic la clinica din Piteşti. Clinica stomatologică are autorizaţie sanitară de funcţionare (ASF) eliberată de DSP Argeş cu nr. 170 din 28.07.2016 pentru obiectul de activitate consultaţii şi tratamente în specialităţile medicină dentară şi ortodonţie. Din ASF nu reiese că acest cabinet ar avea în structura de funcţionare o secţie de ATI”, precizează MS.

Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea Sanitară de Funcţionare.

Ministerul Sănătăţii menţionează că ancheta este în derulare, concluziile urmând să fie prezentate ulterior, într-un raport cu privire la situaţia existentă.

În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, anchetatorii s-au autosesizat după ce pacientul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Piteşti. În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Articole similare

Lasa un comentariu