Cum evităm contaminarea cu paraziții intestinali și cum scăpăm de ei

De , 15 mai, 2019, Sănătate de la A la Z

Obiceiul de a consuma fructe, legume proaspete dar nespălate îți pot provoca neplăceri. Mai exact, poți lua giardia, limbrici, oxiuri.

Infestarea cu paraziți intestinali, la adulți dar și la copii  se face pe cale digestivă, prin consumul de apă și de alimente contaminate, dar și prin intermediul mâinilor murdare.  Cei mici reprezintă categoria cea mai expusă riscului.

Specialiștii spun că infestările cu viermi intestinali aduc în organism anumite carențe de substanțe nutritive, iar larvele se pot stabili în diferite țesuturi. Astfel, există riscul de dezvoltare a unor reacții alergice, iar din cauza toxinelor acumulare în corp, imunitatea persoanei respective o sa scadă.

Principalele simptome ale infestării cu viermi intestinali sunt: dureri abdominale, balonare, greață, diaree, stări de vomă.

Iată cum scapi de paraziții intestinali:

  • Copiii care merg la școală și la grădinițe sunt cei mai expuși. Contaminarea are loc la prin înghițirea ouălor de parazit. Femelele depun oua în jurul anusului de aceea apar mâncărimile puternice pe care copiii le acuză. Medicul pediatru va prescrie tratament medicamentos, iar schema de tratament va fi ținută de toată familia.
  • Poate cei mai răspândiți paraziți. Copilul infestat cu limbrici se va plânge de mâncărimi ale nasului, rectului dar va avea și accese de tuse puternică. Mai mult ca singur, medicul va prescrie un tratament medicamentos, dar și regim alimentar. Atenție! Nu ai voie în acestă perioadă.
  • Contaminarea are loc prin consumul de carne infestată, iar larvele sunt periculoase deoarece migrează spre creier unde pot forma ghemuri. Tenia poate provoca crize de epilepsie.Tratamentul este strict medicamentos, iar igiena are un rol esențial.

Cum putem să prevenim infestarea:  

Specialiștii spun că singura și cea mai importantă metodă de prevenție este menținerea unei igiene stricte. De asemenea, copilul trebuie educat, inclusiv în ceea ce privește toaleta personală.Și creșterea imunității cu ajutorul alimentației are un rol important în prevenția infestării cu acești paraziți.

 

Lasa un comentariu