Cuviosul Paisie Aghioritul: Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre…

Stil de viaţă

Cu munca multă și grija multă se uită de Dumnezeu, spune Cuviosul Paisie Aghioritul.  

“În vremea noastră, diavolul i-a absorbit pe oameni în materie, în răspândire. Muncă multă, mâncare multă, ca să uite de Dumnezeu și astfel să nu poată – sau mai bine zis să nu vrea – să pună în valoare libertatea ce li se dă ca să-și sfințească sufletul.

Însă din fericire, de aici iese și ceva bun, fără ca diavolul să vrea: oamenii nu au prilejul să păcătuiească atât cât ar voi, mai arată cuviosul în cartea “Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, apărută în Colecția Cuvinte duhovnicești.

„Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre, lăsând după aceea cojile pentru Dumnezeu”, ne povăţuieşte Cuviosul Paisie, care mai spune că „grija trage toată măduva inimii și nu lasă nimic pentru Hristos”.

„Dacă vezi că mintea ta fuge mereu și se duce la treburi etc., trebuie să înțelegi că nu mergi bine și să te neliniștești, căci te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Să înțelegi că ești mai aproape de lucruri decât de Dumnezeu, de zidire decât de Ziditor”.

„Dumnezeu dă, dar noi nu simțim. Ia aminte să nu risipești puterile tale prețioase în griji de prisos și în lucruri deșarte, care într-o bună zi se vor face toate praf.

Așa te obosești și trupește, și mintea ți-o împrăștii fără rost. Iar după aceea Îi dai lui Dumnezeu oboseala și căscăturile în vremea rugăciunii, la fel ca jertfa pe care a făcut-o Cain, cu neliniște și oftaturi pe care ți le va pricinui aghiuță, ce va fi alături de tine”, atrage atenţia cuviosul.

Despre grijă, muncă şi preocupări materiale vorbeşte şi părintele Tihon care spunea: „Faraon dădea muncă și mâncare multă israeliților, ca să uite de Dumnezeu”.

Articole similare

O cățelușă s-a întors acasă după doi ani și jumătate. Nimeni nu a mai știut nimic de ea, iar acum…
AnimalZoo
O cățelușă s-a întors acasă după ...
Andrei Duban vs. Margherita de la Clejani. SCANDAL ÎN SHOWBIZ! „Dacă el, om deştept, om de televiziune, om de show crede asta, păi…”
EVZMonden
Andrei Duban vs. Margherita de la Clejan ...
BREAKING NEWS. Adina Florea i-a deschis DOSAR PENAL lui Timmermans.
EVZ
BREAKING NEWS. Adina Florea i-a deschis ...
Rifai a răbufnit! Jurnalista șterge pe jos cu Viorica Dăncilă: "Doamna Dăncilă, îmi pare rău că vă DEZAMĂGESC"
CAPITAL
Rifai a răbufnit! Jurnalista șterge pe ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.