De ce ar trebui să-și facă un control la inimă bărbații cu probleme de erecție

De , 2 iun., 2017, Intimitate

Cercetătorii de la Universitatea din Mississippi au realizat un studiu care arată că bărbații care au probleme de erecție au cu 70% mai multe șanse de a muri mai repede. De aceea ei îi sfătuiesc să – și facă des analize!

Specialiștii americani cred că această disfuncție ar putea avea legătură directă cu problemele cardiovasculare, întrucât este provocată de îngustarea vaselor de sânge din organ, de probleme hormonale, dar și de alte afecțiuni.

Doar în Statele Unite peste 30 de milioane de bărbați suferă de impotență.

Ei au un risc ridicat de a dezvolta afecțiuni mortale, față de bărbații fără astfel de probleme, se arată în studiul publicat de „Journal of Sex Medicine” și preluat de The Independent.

Cercetătorii au analizat, timp de 7 ani, cazurile a 1.790 de bărbați, cu vârste între 20 și 85 de ani, dintre care 557 avea disfuncții erectile. Dintre pacienții supravegheați, 244 au murit în acest interval, iar dintre ei 61 din cauza unor boli cardiovasculare, 64 datorită unor forme de cancer, iar 12 din cauza unor insuficiențe pulmonare cronice.

Același studiu arată și că 20% din bărbații studiați care avea disfuncții erectile aveau sub 40 de ani!

Articole similare

Lasa un comentariu