17 mai, 2013

Efectul dezastruos al depresiei asupra sănătăţii inimii

Ştiri

Un studiu australian care a durat 12 ani a scos la iveală cât de tare este afectată inima de depresie, în cazul femeilor de vârstă mijlocie.

Cercetarea a inclus 10.500 de femei cu vârste între 47 şi 52 de ani şi a scos la iveală că depresia dublează riscul infarctului.

,,Medicii ar trebui să fie conştienţi de efectele pe termen lung pe care le pot avea bolile mintale”, spune Dr. Caroline Jackson.

Participantele la studiu au completat chestionare legate de starea lor de sănătate fizică şi psihică din 3 în 3 ani în perioada 1998-2010.

Una din 4 femei era depresivă, iar în timpul studiului au fost 177 de atacuri de cord. Pentru evaluarea riscului de infarct, au fost luaţi în considerare şi alţi factori precum: vârsta, statutul socioeconomic, stilul de viaţă şi posibilele afecţiuni.

Cercetătorii nu au stabilit încă motivul exact pentru care depresia creşte risul de infarct, însă posibile cauze ar fi că depresia slăbeşte sistemul imunitar şi că persoanele depresive au un stil de viaţă nesănătos.

Prevalenţa episoadelor depresive majore la români este de 21% pe durata întregii vieţi, se arată în primul studiu legat de frecvenţa depresiei în România, elaborat de Liga Română de Sănătate Mintală, pe un eşantion de 2.400 de respondenţi. Prin comparaţie, prevalenţa diabetului este de doar 8,4%, pe aceeaşi perioadă.

„Deşi depresia este mai frecventă decât diabetul în rândul populaţiei din România, la noi în ţară nu există încă un program naţional de subvenţionare a costurilor tratamentului pentru această boală,” a declarat Dr. Bogdana Tudorache, medic primar psihiatru în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia din Bucureşti.

Depresia este de două ori mai frecventă în rândul femeilor decât în cel al bărbaţilor, a mai arătat acelaşi studiu.

 

Articole similare

Deparazitarea interna la PUIUL DE CÂINE corect, eficient şi fără riscuri! „Când achiziţionăm un puiuţ de câine…!
AnimalZoo
Deparazitarea interna la PUIUL DE CÂINE ...
Mihaela Rădulescu dă din casă. UITE ce sfaturi le oferă admiratoarelor sale pentru a avea un corp perfect. Te-ai încumeta să faci schimbări?
EVZMonden
Mihaela Rădulescu dă din casă. UITE c ...
ANUNȚ CRUNT pentru Dragnea. Autoritățile INTERVIN de URGENȚĂ.
EVZ
ANUNȚ CRUNT pentru Dragnea. Autorităț ...
Surpriză de proporții! Care este cea mai profitabilă companie din România
CAPITAL
Surpriză de proporții! Care este cea m ...

Comentarii

  • „Deşi depresia este mai frecventă decât diabetul în rândul populaţiei din România, la noi în ţară nu există încă un program naţional de subvenţionare a costurilor tratamentului pentru această boală,” a declarat Dr. Bogdana Tudorache…
    Fals!!! Medicamentele contra depresiei sunt compensate!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.