În pragul epidemiei de gripă! Ministrul Sănătății avertizează că perioada de vârf e așteptată în februarie

Ştiri

Gripa începe să se facă simțită în țara noastră. Se înmulțesc cazurile de gripă. Virusul gripal a provocat patru decese de la începutul sezonului rece, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declarând că deocamdată nu se poate vorbi despre o epidemie.

Anul trecut, vârful sezonului gripei a fost în februarie. „Din păcate, în acest moment avem patru decese cauzate de virusul gripal: două în Galaţi, unul în Arad şi unul în Târgu Mureş. Nu putem vorbi despre o epidemie la gripă în acest moment. Numărul cazurilor de gripă este sub numărul cazurilor din perioada precedentă a anului trecut”, a declarat Sorina Pintea, la Antena 3.

Prima victimă din acest sezon de gripă a fost un bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi, care suferea de boli cardiovasculare şi nu fusese vaccinat antigripal. Acesta a fost confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3.   A doua victimă a fost un bărbat de 47 de ani, din judeţul Mureş, confirmat cu virus gripal A, subtip H1 pandemic, fără condiţiile medicale preexistente cunoscute şi nevaccinat antigripal. Bărbatul a murit pe 3 ianuarie. A treia victimă a fost o femeie de 51 de ani din judeţul Galaţi, confirmată cu virus gripal tip A, subtip H1 pandemic, având condiţii medicale preexistente şi antecedente vaccinale antigripale necunoscute, care a murit pe 7 ianuarie. A patra victimă este un bărbat de 33 de ani din Arad, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, fara conditii medicale preexistente cunoscute si nevaccinat antigripal, potrivit adevarul.ro.

Sorina Pintea a precizat marţi seară că al patrulea deces provocat de gripă a fost consemnat în Târgu Mureş.    Ministrul încurajează populaţia din grupele de risc să îşi facă vaccinul antigripal, deoarece se aşteaptă la o circulaţie mai intensă a acestui virus.

„Aş încuraja mai departe populaţia din grupele cu risc să meargă la medicul de familie să se vaccineze, să nu uităm că anul trecut perioada de vârf a fost luna februarie, deci ne aşteptăm la o circulaţie mai intensă a virusului gripal. În acest moment sunt doar focare sporadice, este Bucureştiul, vestul ţării”, a punctat ministrul.

Articole similare

Află ce pot face iubitorii de animale ca să le scape de obiceiurile proaste
AnimalZoo
Află ce pot face iubitorii de animale c ...
Jojo, DEZVĂLUIRI INCENDIARE după ce a părăsit Asia Express: „Nu cifrele (audiența) contează….”
EVZMonden
Jojo, DEZVĂLUIRI INCENDIARE după ce a ...
Lovitură uriaşă în mass media. Apare o nouă televiziune care promite să spulbere concurenţa.
EVZ
Lovitură uriaşă în mass media. Apare ...
Cine este noul șef al CFR! Ce avere uriașă are
CAPITAL
Cine este noul șef al CFR! Ce avere uri ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.