4 iul., 2018

Ingredientul din cămara tuturor românilor care oprește dezvoltarea tumorilor. Are efect anticancerigen de 10 ori mai puternic decât broccoli

Medicină alternativă

 În afară de ingredient delicios în murături şi salate, hreanul este bun în sinuzite, bronșite, infecții urinare și chiar cancer.

Ceaiul făcut din rădăcina de hrean a fost folosit ca expectorant, în timp ce acela preparat din florile hreanului ajută în lupta contra răcelilor obișnuite.

Oprește tumorile

Însă cel mai interesant beneficiu al hreanului, acela de ajutor în tratarea cancerului, a fost descoperit recent. Hreanul conține cantități semnificative dintr-un component numit glucosinolate care oprește creșterea tumorilor. Cu toate că mai există și alte crucifere precum broccoli care au această componentă, hreanul are de zece ori mai mult. „Conține o enzimă care sparge glucosinolatele în substanțe responsabile de beneficiile anticancer”, afirmă Mosbah Kushad, de la Universitatea din Illinois. Datorită calităților antimicrobiene, hreanul e bun și pentru tratarea infecțiilor urinare. În Germania, hreanul a fost aprobat ca tratament adjuvant în infecții de tract urinar, pentru că se consideră că are efect antibiotic.

Hrean cu miere

Mod de preparare: Zece linguri de hrean ras fin se amestecă cu 30 de linguri de miere într-un borcan care se închide ermetic. Compoziția se lasă la macerat pentru trei-patru zile. Când apar simptome de răceală, se iau una-două lingurițe, de patru ori pe zi. Tratamentul se poate face și preventiv pentru 20-30 de zile, în infecții respiratorii și tuse persistentă.

Sinuzite: Tratamentul include jumătate de linguriță de suc de hrean dimineața și după-amiaza. Nu se bea nimic și nu se mănâncă timp de 10 minute după doză.

 

Articole similare

Incident ȘOCANT relatat pe o rețea de socializare: ”un individ mi-a călcat câinele cu maşină… pentru că aşa a vrut el”
AnimalZoo
Incident ȘOCANT relatat pe o rețea de ...
Gestul făcut de Bittman i-a ȘOCAT PE TOȚI. Uite cum explică artistul valul de critici și insulte aduse
EVZMonden
Gestul făcut de Bittman i-a ȘOCAT PE T ...
BĂTAIE CU PUMNALE la un LICEU din CAPITALĂ! Mai mulți elevi au fost RĂNIȚI. O VICTIMĂ este ÎN STARE GRAVĂ, la spital.
EVZ
BĂTAIE CU PUMNALE la un LICEU din CAPIT ...
Incredibil: Câți bani a primit Dan Bittman după evenimentul din Sectorul 5? Mii de euro i-au intrat în buzunare
CAPITAL
Incredibil: Câți bani a primit Dan Bit ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.