Institutul Pantone a făcut anunțul. Am aflat care este culoarea anului 2019

Stil de viaţă

Institutul Pantone este autoritatea care decide așa numita culoare a anului și această alegere vine în conformitate cu spiritul perioadei. De 19 ani acest institut anunță la sfârșitul anului care este culoarea reprezentativă a anului ce va urma.

Anunțul a fost făcut mai târziu decât în alți ani și se pare că 2019 va fi despre reconectarea cu natura. Tocmai ce se sfârșește anul aflat sub patronajul lui UltraViolet, o culoare grea și pregnantă, potrivit presei internaționale.

Experţii Pantone au decis să îşi îndrepte atenţia asupra nuanţelor din ocean. Living Coral înseamnă energie, reconectarea cu natura.

„Influenţa de anul acesta a fost mediul înconjurător”, a explicat Laurie Pressman, vicepreşedinte al unei unităţi Pantone. „Am avut în minte frumuseţea pe care o vedem în natură şi importanţa ocrotirii mediului. Gândiţi-vă la recifele de corali care adăpostesc şi susţin viaţa marină şi iată că încep să dispară”.

Pressman a explicat faptul că alegerea anuală făcută de Pantone nu este o previziune a trendului. „Este o reflecţie a ceea ce se întâmplă. Este un simbol a ceea ce se întâmplă în cultură la un moment dat”.

Ea a precizat că nuanţa a apărut deja pe podiumurile de modă, mobilă, branding corporatist şi la nivel online încă din 2018.

Un VIDEO ce defineste dragostea și loialitatea. O poveste care te va impresiona până la lacrimi. Vezi de ce
AnimalZoo
Un VIDEO ce defineste dragostea și loia ...
Foto – Iti vine sa crezi? Este incredibil cum arata Adelina Pestritu in COPILARIE: “Imi dau seama cat de repede trecem prin viata.”
EVZMonden
Foto – Iti vine sa crezi? Este incredi ...
RĂZBOI TOTAL la graniță! TRUPELE MILITARE, mobilizate. România și NATO au reacționat IMEDIAT.
EVZ
RĂZBOI TOTAL la graniță! TRUPELE MILI ...
Localitatea din România unde oamenii trăiesc peste 100 de ani. Aerul este atât de curat cum rar ţi-e dat să întâlneşti
CAPITAL
Localitatea din România unde oamenii tr ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.