Leacul din Antichitate. Încetinește îmbătrânirea și combate guta

De , 27 oct., 2016, Medicină alternativă

Previne îmbătrânirea, ajută digestia, ne ameliorează starea când suntem „răciți” și așa mai departe. Fructul, foarte apreciat încă din Antichitate, și pe seama căruia s-au scris poezii și s-au compus cântece, este un bun prieten al sănătății noastre

Carmen Anghel

Gutuile, galbene, luminoase, ne înfrumusețează viața atunci cînd ne amintim de ele, așezate cuminți, din toamnă până în iarnă, la fereastra bunicilor. Așadar, vederea lor ne poate da o stare de bine. Tot la capitolul stare de bine intră și utilizarea lor în gastronomie, de la mâncăruri delicioase, la dulcețuri și peltele, deserturi, de la plăcinte la budinci și așa mai departe. Dar gutuile sunt fructe foarte bogate în tot felul de minerale și vitamine, care ne ajută în prevenirea unor afecțiuni sau în ameliorarea altora. Se spune, chiar, că datorită unei anume vitamine, gutuile pot preveni apariția celulelor maligne!

Ce conține gutuia?

Dacă vom consuma 100 de grame de gutui organismul nostru va primi, printre altele: Hidrați de carbon 6,3 g Fibre 6,4 g Calciu 14 mg Magneziu 6 mg Potasiu 200 mg Vitamina C 13 mg Cum ne pot ajuta gutuile pentru a ne menține sănătatea? Am vorbit cu dr. Mihaela Leoveanu, medic de familie, din București. Obsesia din zilele noastre… greutatea. Sau, mai bines pus, ce mâncăm ca să nu ne îngrășăm, ce mâncăm ca să slăbim. Ei bine, gutuile „au foarte, foarte puține calorii, cam 25,2 calorii la 100 de grame. De aceea sunt recomandate în regimurile de slăbire. Sunt foarte utile pentru că au și un conținut ridicat de fibre”, ne spune medicul. Conținutul ridicat de potasiu (200 de miligrame de potasiu la suta de grame) face din gutui un ajutor de nădejde pentru cei care suferă de insuficiență hepatică sau au probleme cardiace. Așadar, puteți consuma suc proaspăt de gutuie și acesta vă va ajuta să treceți mai ușor peste aceste neplăceri. Conținutul redus de sare, prin faptul că reduce retenția de apă în organism, poate ajuta la prevenirea bolilor cardiace. Gutuile conțin și multă Vitamina C. Așadar, nu ezitați să le consumați atunci când sunteți „răciți”. Gutuile sunt și un antiviral natural. De asemenea, ne ajută să încetinim îmbrătrânirea, prin îndepărtarea radicalilor liberi, fiind un antioxidant natural.

Bune pentru cei care suferă de gută

Foarte utile sunt gutuile și pentru cei care suferă de hiperuricemii (gută). Hiperuricemia este o concentrație foarte mare a acidului uric în sânge. Pentru ei, medicul are următorul sfat: să consume multe gutui coapte sau gătite la aburi. De asemenea, și cei care suferă de reumatism se pot folosi de binefacerile gutuilor gătite la abur sau coapte. Ce minuni mai poate face galbena gutuie? Fructul auriu conține și o mare cantitate de pectină. După cum se știe, merele sunt și ele fructe care conțin multă pectină și sunt recomandate celor care suferă de probleme ale tranzitului intestinal, mai ales de diaree. Așa că gutuile coapte sau gătite la abur sunt recomandate și în aceste afecțiuni. Sucul de gutui, pentru că, da, gutuia conține și mult fier, este recomandat celor care suferă de anemie.

Ceaiuri, sucuri, cosmetice

Dar nu numai fructul este plin de beneficii pentru sănătatea noastră. Frunzele gutuiului, uscate, pot deveni ceaiuri sau decocturi pentru tratarea afecțiunilor respiratorii. Infuzia de frunze de gutui este și ea foarte bună în tratarea diareei. Sucul proaspăt de gutui, pentru că are efecte astringente, se poate folosi și … în cosmetica de acasă. De exemplu, un revigorant pentru tenul gras: se curăță tenul cu acest suc, apoi se clătește cu apă călduță și pielea devine mai fină și nu va mai fi încărcată. Nu toată lumea apreciază acest fruct, mai ales când este crud, pentru că, mâncând din ea, așa crudă, gutuia poate irita gâtul. Iar cei care au probleme cu dantura sunt sfătuiți să nu muște din gutuie! Este foarte tare și pot interveni accidente. Puteți să o dați prin răză- toare. Și pentru o plăcere culinară și un efect benefic, amestecați gutuia rasă cu miere. Aminteam de efectul său de detoxifiere. Acest amestec va detoxifia colonul și organismul. Precauții: trebuie, totuși, să avem grijă atunci când un pacient suferă de gastrită, de colon iritabil, de exemplu, să evite consumul de gutui, așa cum, de altfel, se cere evitarea alimentelor crude. În aceste cazuri pot apărea efecte neplăcute, chiar agravarea unora dintre simptome. Gutuia are, deci, multe utilizări în ceea ce privește sănătatea. Recomandarea medicului este aceea că dacă suferiți de anumite afecțiuni, chiar dacă apelați al aceste descoperiri tradiționale asupra utilității gutuii în „farmacia casei”, să apelați și la sprijinul unui medic specialist. Gutuia este un excelent prieten al sănătății noastre, mai ales că este un fruct care rezistă mult timp. Îl puteți păstra la frigider, câteva luni sau într-o cameră răcoroasă, așa cum fac încă, la țară, bunicii noștri.

Articole similare

Lasa un comentariu