31 iul., 2017

Legătura dintre somn și grăsimea de pe burtă. Câte ore trebuie să dormi ca să nu te îngrași

Ştiri

Odihna insuficientă poate duce la creșterea în greutate, sugerează cercetători britanici după ce au descoperit că persoanele care dorm doar șase ore pe noapte au circumferința taliei mai mare decât cele care dorm nouă ore. Rezultatele studiului lor întăresc dovezile că somnul insuficient poate contribui la dezvoltarea unor tulburări metabolice, precum diabetul, informează telegraph.co.uk.

Cercetarea, realizată de oameni de știință de la Universitatea din Leeds, a corelat durata somnului cu cantitatea de alimente ingerată, prin colectarea de date de la 1.615 persoane adulte. Au fost măsurați și alți indicatori precum tensiunea arterială, nivelul de colesterol, glicemia, funcțiile tiroidei, graficul greutății și al circumferinței taliei.

S-a constatat că persoanele care dorm mai puțin de șase ore au cu 3 cm în plus în circumferința taliei decât cei care dorm nouă ore. Somnul insuficient este legat și de scăderea nivelului de colesterol “bun” care ajută la eliminarea grăsimilor din corp și protejează împotriva afecțiunilor inimii.

Greg Potter, cercetător în domeniul metabolismului la Universitatea Leeds, spune că numărul persoanelor obeze s-a dublat din 1980. “Obezitatea contribuie la dezvoltarea altor afecțiuni, cum ar fi diabetul de tip 2. Înțelegerea fenomenului de luare în greutate are implicații cruciale pentru sănătatea publică”, a adăugat el.

Este foarte important de precizat că studiul nu a găsit o legătură între odihna insuficientă și dieta nesănătoasă, lucru care i-a surprins pe cercetători, scrie The Telegraph în articolul publicat în 28 iulie. Alte cercetări sugeraseră că somnul insuficient poate duce la alegeri alimentare nepotrivite, dar potrivit noului studiu chiar problemele de somn sunt cele care determină creșterea în greutate.

“Am ajuns la concluzia că adulții care dorm mai puțin decât semenii lor sunt mai predispuși la creșterea în greutate și obezitate, iar acest lucru întărește importanța odihnei corespunzătoare”, a adăugat Laura Hardie, cercetătorul principal al studiului.

“Durata optimă a somnului diferă de la persoană la persoană, dar este unanim acceptat că un somn de 7 până la 9 ore este benefic pentru majoritatea adulților.”

Studiul a fost publicat în revista “Plos One” și se adaugă altor cercetări din domeniu care subliniază importanța somnului pentru sănătate.

Articole similare

De ce o PISICĂ și NU un CÂINE? Răspunsul unei iubitoare de animale te va UIMI!
AnimalZoo
De ce o PISICĂ și NU un CÂINE? Răspu ...
Toţi o admiră, însă puţini stiu ce DRAMĂ a trăit! Andreea Marin, DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE din viaţa sa: “Trebuie să rămân cu picioarele pe pământ…”
EVZMonden
Toţi o admiră, însă puţini stiu ce ...
Las Fierbinti a produs MAREA SURPRIZĂ. Ce STAR a fost COOPTAT în SERIAL.
EVZ
Las Fierbinti a produs MAREA SURPRIZĂ. ...
Vine urgia peste România. Temperaturi cu minus, lapoviță și ninsori
CAPITAL
Vine urgia peste România. Temperaturi c ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.