Lucruri neștiute despre croitoreasa care a câștigat ”Românii au talent”. Bartoș a exclamat: ”Cenușăreasa există!”

De , 1 iun., 2019, Ştiri

Cea mai recentă finală a concursului de talente ”Românii au talent” a desemnat-o câștigătoare pe …. Cenușăreasa, așa cum a numit-o Pavel Bartoș, unul dintre prezentatorii emisiunii.

Deși și-a disputat titlul cu un băiețel fenomen și un întreg cor de copii, care ar fi donat banii spitalului care se construiește în regim privat pentru copiii bolnavi de cancer, Ana Maria Pantaze a făcut cumva și a cucerit cel mai mare public votant.

Croitoreasa modestă care l-a impresionat pe Mihai Petre până la … golden buzz a câștigat marele trofeu și suma importantă de 120.000 de euro.

“Nici acum nu îmi dau seama cum. Am început cântând prin casă, prin baie, fredonând, pe urmă am ajuns la karaoke. Lumea a început să spună că am voce și că ar trebui să fac ceva cu ea, dar am zis că eu vin «de fun» la karaoke, nicidecum să impresionez pe cineva. M-au împins de la spate prietenii: «Du-te, du-te și fă ceva!». Și m-am dus. (n.r.: râde)”, a mărturisit concurenta de la “Românii au Talent”, sezonul 9.

În copilărie, părinții Anei Maria Pantaze au îndrumat-o spre balet și dansuri clasice, însă din cauza costurilor prea mari ale cursurilor și echipamentelor, care erau mult peste venitul familiei, ea a fost nevoită să renunțe la visul său măreț.

“Timpurile erau altfel. Atunci când eram eu mică era mai greu, trebuia să dai foarte mulți bani și părinții mei nu au avut bani atât de mulți, încât să mă trimită la o școală de canto. Prima oară am făcut balet, pe urmă de la balet m-am dus la dansuri clasice, după aia m-am dus în croitorie pentru că nu am mai avut bani să continui. Și ăsta a fost jobul pe care l-am continuat”, a povestit Ana Maria Pantaze într-un interviu acordat pentru romaniiautalent.protv.ro.

Florin Călinescu a asigurat-o că de acum încolo, va plăti bilet la concertele ei și că o va vizita și pentru a-și face ajustări vestimentare.

Articole similare

Lasa un comentariu