Medic: Chisturile ovariene nu pot fi prevenite

De , Sănătate de la A la Z

Chisturile ovariene sunt formațiuni pline cu lichid limpede, care se dezvoltă în ovare, în timpul procesului de producere de ovule. Aceste chisturi sunt o afecțiune frecventă în rândul femeilor aflate la vârsta fertilă și din păcate, nu pot să fie prevenite.

Despre cauzele, simptomele dar și modul în care chisturile ovariene pot să fie tratate dar și prevenite am discutat cu doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Chisturile apar de obicei în urma unei modificări în modul de producere și mai apoi de eliberare a ovulului.

În timpul perioadei de ciclu menstrual, pot să apară unul sau două tipuri de chisturi:

Folicular. Apare atunci când are loc procesul de eliberare de eliberare a ovulului, iar foliculul se umple cu lichid și crește în volum.

Luteinic. Aceste chisturi apar atunci când resturile ovulului folicular nu se dizolva și continuă să se umple cu lichid. De regulă, aceste chisturi se remit în câteva luni, dar uneori se pot și rupe, ducând la sângerări și dureri.

În literatura de specialitate mai există o clasificare a chisturilor ovariene în funcție de materia din care sunt compuse. Astfel, sunt chisturi dermoide, seroase sau endometriozice.

De obicei, chisturile ovariene sunt inofensive și nici nu produc simptome. Mai mult, pot să dispară fără a urma un tratament. Dar cu cât chistul ovarian este mai mare în volum, cu atât poți prezenta unul sau mai multe din următoarele simptome:

  • Urinari frecvente și dureri la defecație.
  • Dureri sau disconfort abdominal.
  • Creșterea în greutate.
  • Modificări ale ciclului menstrual.
  • Modificări ale pilozității corporale.

În cazuri mai rare, atunci când chistul a fost torsionat (răsucit), sângerează sau s-a rupt, simptomele pot fi:

  • Sângerări vaginale,
  • Senzație de greață și de vărsături,
  • Dureri în zona pelvină,
  • Stări de amețeală și chiar leșin.

Principalii factori de risc care duc la dezvoltarea de chisturi ovariene sunt:

  • Menstruații neregulate,
  • Istoric de chisturi ovariene,
  • Menstruație precoce,
  • Infertilitatea,
  • Dezechilibre hormonale,
  • Legarea trompelor poate crește riscul de chist ovarian

O ecografie transvaginală ajută la diagnosticarea tipului de chist, a dimensiunii acestuia sau acestora atunci când există mai mulți.

Chisturile ovariene sunt descoperite, de cele mai multe ori, în timpul unei examinări pelvine de rutină. De asemenea, evaluarea pacientei mai cuprinde un istoric al informațiilor despre eventualele modificări ale ciclului menstrual și al simptomelor, dar și al afecțiunilor din familie. Dacă în timpul examinării de rutină este descoperită existența unui chist ovarian, pacientei i se va recomanda și efectuarea unei ecografii transvaginale.

Dacă existența chistului nu cauzează niciun fel de disconfort sau dureri severe, medicul va recomanda urmărirea regulată a acestuia, fără a fi nevoie de un tratament. În cazul unui chist de dimensiuni mari, cu simptome, medicul poate recomandă un tratament medicamentos sau chirurgical, în funcție de fiecare caz. Pentru femeile care au ajuns la vârsta menopauzei, tratamentul constă în monitorizarea ecografică și determinarea markerului tumoral CA 125 printr-un test de sânge.

Dacă chistul ovarian este mare, medicul recomandă înlăturarea acestuia prin intervenție chirurgicală, fie laparoscopic, fie prin laparotomie (deschiderea cavității abdominale). Această ultimă intervenție este recomandată atunci când probabilitatea ca un chist ovarian să fie malign este mare.

Atâta timp cât o femeie are ovulație, apariția chisturilor ovariene nu poate fi prevenită. Riscul producerii acestor chisturi scade odată cu frecvența ovulației. La instalarea menopauzei, ovulația încetează.

Articole similare

Prietenia care rupe orice barieră! Un Husky și-a ales singur prietenul dintr-un adăpost / Galerie foto
AnimalZoo
Prietenia care rupe orice barieră! Un H ...
S-A AFLAT! De ce BOALĂ RUȘINOASĂ suferea fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu! Pățania a intrat în ISTORIE
EVZMonden
S-A AFLAT! De ce BOALĂ RUȘINOASĂ sufe ...
ALERTĂ METEO. România n-a scăpat de ce îi era frică. Fenomenul a produs primele efecte. În ce fel sunt afectați oamenii.
EVZ
ALERTĂ METEO. România n-a scăpat de c ...
Surpriză de proporții! Cine a câștigat în cele din urmă Asia Express! Vedeta care și-a distrus imaginea
CAPITAL
Surpriză de proporții! Cine a câștig ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.