Mihaela Bilic despre un aliment căzut în dizgrație. Nu balonează, dacă știi să o pregătești și îngrașă mai puțin decât pâinea, orezul sau cartoful

De , 5 sept., 2019, Stil de viaţă

Mihaela Bilic readuce în prim plan un aliment căzut oarecum în dizgrație. Fiindcă ai nevoie de mult timp pentru a o prepara, mulți au uitat de banala fasole.

În plus, are faima că ar balona, deși asta se întâmplă doar atunci când nu o fierbi de mai multe ori. Iată că Mihaela Bilic o pune sub reflector și ne atrage atenția că banala fasole îngrașă mai puțin decât cartoful sau orezul.

„Tuturor ne place ciorba de fasole (cu sau fără afumătură) sau fasolea bătută cu ceapă prăjită, bineînțeles. A găti fasole poate nu ar fi așa de greu, greu este să o fierbi corect: pusă de cu seară la umflat în apă, care ar trebui să o și schimbi de 2-3 ori, apoi dată în clocot încă o dată pentru că abia a doua oară să fie fiartă și gătită până la capăt.

Multe gospodine se lasă păgubașe din cauza acestui efort, însă păgubiți suntem tot noi în final, pentru că am ajuns să mâncăm fasole din ce în ce mai rar. Dacă ar fi să ne luăm după recomandările nutriționale, leguminoasele boabe trebuie să fie prezente în meniu de minimum 2 ori/săpt, indiferent că vorbim de fasole, mazăre, linte sau năut.

Când ați mâncat ultima oară fasole? Știați că e cea mai bogată sursă de fibre?

Dar de bogăția în minerale știați? Fiartă corect nu balonează, iar de îngrășat, îngrașă mai puțin decât pâinea, orezul sau cartoful. În schimb scade colesterolul din sânge și are glucide ce se absorb lent (și cei cu diabet o pot consuma).

Nu aveți timp de gătit? Atunci apelați la conserve! Fasolea din conserve e gata fiartă, chiar super-fiartă, așa că nu vă rămâne decât să îi puneți restul ingredientelor și în câteva minute mâncarea e gata! Conserva e un produs sterilizat prin căldură, deci nu are nevoie de alți agenți de conservare. Alegeți sortimentele „curate”, care au numai 3 ingrediente: fasole, apă, sare”, a scris Mihaela Bilic, miercuri, pe contul de Instagram.

Articole similare

Lasa un comentariu