7 iul., 2018

Proiecte de cercetare de frontieră, la Congresul Internaţional CardioNET

Ştiri

Doctoranzii şi-au prezentat zilele acestea rezultatele cercetărilor dezvoltate în cadrul a două proiecte accesate de Clinica de Cardiologie a SCJU, la Congresul Internaţional CardioNET, manifestare comună a Societăţii Române de Cardiologie şi a Societăţii Maghiare de Cardiologie, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş şi cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş,

Este vorba despre zece proiecte de cercetare în domeniul cardiovascular, considerate generice.

La cea de-a  XVIII-a ediţie a Congresului Internaţional CardioNET, care  s-a desfășurat la Târgu Mureş, de joi până sâmbătă, au intrat  în proiecte de formare 20 de tineri cercetători, iar zece dintre aceştia  au fost invitaţi să îşi prezinte rezultatele.

Între proiectele doctoranzilor s-au regăsit studii pe imagistica de fuziune, imagistica hibridă, în care se suprapun diferite imagini obţinute prin tehnică imagistică sau găsirea de marcheri predictivi pentru răspunsul la anumite terapii ultramoderne, cum ar fi crioablaţia sau ablaţia de vene pulmonare în fibrilaţia atrială.

“În urmă cu doi ani, echipa noastră a câştigat două proiecte de cercetare, între care CardioIMAGE, cu care ne-am situat pe primul loc pe ţară, care presupunea dotarea cu infrastructură de cercetare în imagistică de ultimă performanţă. Pe această platformă de imagistică s-au construit noi proiecte, inclusiv pe creşterea capacităţii de cercetare prin educare a tinerilor cercetători. Aceşti tineri şi-au dezvoltat fiecare propria cercetare în domeniul imagisticii, cu corelaţia cu sindroame coronariene acute şi cu diferite alte boli cardiovasculare. De exemplu, unul dintre focusurile principale reprezintă posibilitatea de a detecta din timp transformările care au loc în interiorul arterelor coronare, ca să prezici riscul de a face infarct miocardic, înainte ca acesta să se întâmple şi să îl poţi trata, prevenind astfel apariţia infarctului”, a declarat  dr. Theodora Benedek, şefa Clinicii de Cardiologie din SCJU Târgu Mureş(…) Tinerii doctoranzi au expus o serie de proiecte de cercetare care sunt proiecte de cercetare de frontieră, care au fost generate din alte proiecte de cercetare câştigate de Clinica de Cardiologie din Târgu Mureş.

Facem cercetare pentru a o pune în slujba bolnavului, iar din aceasta se nasc noi idei, care să ducă la progresul medicinii. E un proiect de succes câştigat de noi în urmă cu câţiva ani, iar tinerii au beneficiat de infrastructura care este rodul multor ani de muncă. Suntem foarte mândri de aceste rezultate. Suntem foarte mândri de entuziasmul acestor tineri, iar rezultatele lor au arătat că se poate şi în România. Faptul că acestor tineri le-au fost puse la dispoziţie condiţiile necesare în Clinica de Cardiologie, a fost un factor motivant pentru ei să rămână în ţară, să nu plece şi să fie entuziaşti în ceea ce fac”, a  mai precizat dr. Theodora Benedek.

Preşedintele Congresului Internaţional CardioNET, prof. dr. Imre Benedek, a arătat că, în momentul de faţă, Clinica de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş, prin activitatea ştiinţifică şi prin cea de câştigare a proiectelor, este cea mai dotată clinică din ţară, din punct de vedere al aparaturii medicale și că poate concura  cu orice clinică din străinătate.

Articole similare

Incident ȘOCANT relatat pe o rețea de socializare: ”un individ mi-a călcat câinele cu maşină… pentru că aşa a vrut el”
AnimalZoo
Incident ȘOCANT relatat pe o rețea de ...
Gestul făcut de Bittman i-a ȘOCAT PE TOȚI. Uite cum explică artistul valul de critici și insulte aduse
EVZMonden
Gestul făcut de Bittman i-a ȘOCAT PE T ...
BĂTAIE CU PUMNALE la un LICEU din CAPITALĂ! Mai mulți elevi au fost RĂNIȚI. O VICTIMĂ este ÎN STARE GRAVĂ, la spital.
EVZ
BĂTAIE CU PUMNALE la un LICEU din CAPIT ...
Incredibil: Câți bani a primit Dan Bittman după evenimentul din Sectorul 5? Mii de euro i-au intrat în buzunare
CAPITAL
Incredibil: Câți bani a primit Dan Bit ...

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.