Realitatea AMARĂ din spitalele românești! Cât costă o viață?

De , 29 iun., 2018, Ştiri

Într-un articol exclusiv pentru bugetul.ro, Anca Andrei, redactorul șef al publicației a scris un articol anchetă despre cum se distrug programele de transplant în România și cum se încearcă stoparea progresului în medicina românească, lucruri năucitoare  în 2018!

Mari profesori doctori sunt la granița dintre zei și pământeni. Oamenii se roagă pentru cei care le-au salvat viața, dar totuși… cât costă această viață?

„Mi-a redat viața înapoi. Am murit și el m-a ridicat din morți acum 6 ani„, povestește cu lacrimi în ochi unul dintre foștii pacienți ai profesorului Irinel Popescu, operat de cancer colo-rectal. „Nu am cuvinte să-i mulțumesc acestui mare OM pentru că mi-a dăruit singurul lucru pe care nu l-am putut cumpăra cu bani, viața” povestește o altă doamnă care adaugă că de câte ori ajunge în vreo mănăstire sau Biserică îi aprinde o lumânare.

Și totuși și el ca și mulți alți doctori de renume au fost victimele unui plan bine pus la punct, cu rolul de a distruge programele de transplant în România și a stopa progresul în medicina românească. Miza era de 2 miliarde de euro, bani care în loc să fie utilizați eficient în România, trebuiau să aibă alte destinații, clinicile din Austria în principal, unde sunt implicate fundații MILIONARE, care pretind că ajută suferinzii. În realitate, doar 30% din bani ajung la pacient, restul în buzunarele fondatorilor care pozează în îngeri coborâți din ceruri. Salariul unui chirurg român este de 10 ori mai mic decât venitul unui proprietar de astfel de ONG, scrie Anca Andrei, în bugetul.ro.

Irinel Popescu, Narcis Copcă, Ioan Lascăr, Monica Pop, Gheorghe Burnei și un număr record de oncologi au intrat pe lista neagră și s-a încercat înlăturarea lor din peisajul medical utilizând celebrul instrument de scos din joc, JUSTIȚIA prin DNA, DGA sau chiar DIICOT. Acești medici au fost monitorizați intens, au fost construite profiluri, le-a fost verificată toată activitatea de la debut, au fost căutați colaboratorii lor, cei care-i iubesc și cei care-i invidiază, totul pentru a-i putea agăța cu ceva.

Profesorul Irinel Popescu este unul dintre puținele genii ale medicinei românești, încă în viață, încă în activitate. El este părintele transplantului hepatic în România. Un fel de Simona Halep, care dăruiește clipe de bucurie românilor cu fiecare victorie… el dăruiește viață pacienților care de multe ori ajung la Spitalul Fundeni fără speranță și pleacă acasă parcă renăscuți.

A salvat mii, zeci de mii, poate sute de mii de vieți până la ora actuală, prin operațiile dificile pe care le-a realizat, folosind cele mai sofisticate tehnici operatorii, dar și prin intermediul sutelor de rezidenți pe care i-a învățat să fie buni chirurgi. Despre succesele lui nu a vorbit nimeni, pentru că mare parte a presei a fost ocupată să prezinte doar partea goală a paharului și să arate doar când se greșește, nu și când se salvează vieți.

Apreciat în România, însă nu la adevărata valoare, a uimit experții de talie mondială cu talentul lui. Pentru că și în medicină, ca în orice alt domeniu, că să ajungi cel mai bun, ai nevoie de multă muncă și dăuire, dar și de un talent cu care numai Dumnezeu te poate înzestra.

Din păcate în România, Ministerul Sănătății a tăiat fondurile pentru chirurgia robotică, deși au fost achiziționați 8 roboți Da Vinci din bugetul de stat. Miniștrii Sănătății, rând pe rând, au preferat să condamne la suferință mii de bolnavi care ar fi putut beneficia de această tehnică extrem de necesară, care diminuează mult din riscuri.

Astăzi, mulți dintre cei care au posibilități financiare preferă să plece în străinătate pentru intervenții chirurgicale. Acolo sunt operați de alți medici români, plecați peste hotare, dar apreciați la adevărata valoare în țara adoptivă.

”Noi în România construim statui… însă nu celor care le merită cu adevărat”, constată cu amărăciune Anca Andrei. Adevărații eroi sunt ei, cei care dăruiesc viață altora renunțând de multe ori la a lor, nu cei care strâng bani și-și fac PR la televizor. De câte ori ați auzit la TV despre intervențiile chirurgicale de sute de mii de euro făcute românilor ratate în Austria? Dar de cele ratate în România? Cam despre asta este vorba… și despre cele 2 MILIARDE de euro anual, cu care unii au alte planuri.

Articole similare

Lasa un comentariu