Schimbări majore la Spitalul Fundeni și CNAS! Ce se va întâmpla cu conducerile celor două instituții

De , 7 nov., 2019, Ştiri

Se schimbă conducerile de la Spitalul Fundeni și CNAS. Cine a făcut anunțul

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar şi cea de la Institutul Clinic Fundeni vor fi schimbate, susţine premierul Ludovic Orban.

Acesta a fost prezent joi la MS la preluarea mandatului de către ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Întrebat într-o conferinţă de presă dacă vor fi schimbate conducerile CNAS şi I.C. Fundeni, premierul a răspuns: „Sigur că da”.

În prezent, preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este Vasile Ciurchea.

La Institutul Clinic Fundeni a fost numită recent manager interimar Adriana Cotel. Numirea a fost făcută de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea.

Ea o înlocuit-o în funcţie pe Alina Tănase, care a fost numită manager interimar la Fundeni la mijlocul lunii august. Adriana Cotel a fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Articole similare

Lasa un comentariu