Spitalul de Copii Victor Gomoiu din Capitală a fost inaugurat la şase ani de la începerea lucrărilor

De , 19 iun., 2018, Ştiri

Copiii români au un spital la standarde europene. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, împreună cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, au inaugurat, luni, Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din Bucureşti, după şase ani de la demararea lucrărilor. Întreaga investiţie s-a ridicat la 48 de milioane de euro.

Noul spital pentru copii Victor Gomoiu a fost inaugurat luni, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunțând că este vorba despre o investiție de 48 de milioane de euro, dar și că pe vechiul amplasament al acestei unități medicale Primăria Municipiului București va demara construirea unui centru de excelență în oncologie pediatrică.

„Această construcție a demarat în 2012, dar, din nefericire, din cauza unor probleme și neînțelegeri, s-au sistat lucrările în anul 2014, astfel încât la preluarea mandatului a trebuit să reluăm aproape de la zero această clădire și, de asemenea, ea să devină funcțională, în sensul dotării cu aparatură de ultimă generație. În total, investiția este de 48 de milioane de euro. În acest moment sunt funcționale toate secțiile care au fost mutate din spitalul vechi Victor Gomoiu și într-o perioadă foarte scurtă vor fi dotate și secțiile care au fost construite în plus față de ceea ce avea ca dotare vechiul spital. Vor fi și secții noi și pacienții minori din București și din întreaga țară vor putea să se trateze aici”, a spus primarul general, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că spitalul are 220 de paturi, iar schema de personal prevede peste 250 de angajați.

Gabriela Firea a menționat că în perspectivă vor fi scoase la concurs noi posturi de medici și de asistenți, pentru a acoperi și necesarul secțiilor care urmează să fie înființate.

„Pe vechiul amplasament al Spitalului Victor Gomoiu, cel construit acum aproape 90 de ani, Primăria Capitalei va demara construirea unui centru de excelență în oncologie pediatrică, precum și alte câteva secții deficitare. De asemenea, a unui minihotel pentru părinții copiilor care vor fi operați și tratați, atât la ‘Victor Gomoiu’, cât și la Centrul de excelență în oncologie pediatrică. Aparatura din acest spital, inclusiv din cele zece săli de operații, este de nivel european”, a declarat edilul general.

Articole similare

Lasa un comentariu