Tehnica incredibilă care diminuează durerile de spate

De , 3 apr., 2019, Stil de viaţă

Tehnica Alexander este o terapie occidentală care a luat naștere în anul 1890 și a fost concepută de Frederick Matthias Alexander. Este o metodă care aduce relaxare, dar are și beneficii pentru sănătatea fizică a omului.

Indicațiile acestei tehnici sunt foarte multe, de la durerile lombare, cervicale, de gât, de umeri, deviații ale coloanei vertebrale, dureri musculare și articulare, afecțiuni respiratorii, insomnii, dureri puternice de cap sau tulburări de anxietate.

Frederick Matthias Alexander s-a născut în 1869 în Wynyard, Tasmania. A fost un copil bolnăvicios, cu puţine şanse de supravieţuire. Ca adult, acesta a devenit actor, australianul și-a întrerupt brusc cariera atunci când și-a pierdut vocea. Cum nimeni nu-i găsea leacul la problemele sale medicale, actorul a încercat să le rezolve singur. Practic, a observat cum își încorda mușchii gâtului când era pe scenă, iar postura i se modifica, fapt care ducea la tensionarea corzilor vocale. Atunci când a realizat acest lucru, l-a corectat și și-a rezolvat problemele legate de voce. În felul acesta a conceput această tehnică de relaxare care îi poartă numele.

Concret, cu ajutorul ei, conștiința de sine, mintea și corpul dar și modul în care acestea funcționează pot fi folosite împreună pentru a combate dureri provocate de obiceiuri defectuoase, dar și anumite afecțiuni. Dar tehnica aceasta nu tratează efectiv bolile, ci este numai o metodă care ajută omul să-și îmbunătățească sănătatea în general.

Așa că de exemplu, dacă faci o mișcare greșită, un efort prea mare și observi că ești încordat ulterior când desfășori anumite activități, când conduci mașina, mergi cu bicicleta sau stai la calculator, iar acestea își aduc disconfort fizic atunci tehnica Alexander te poate ajuta. Ai nevoie însă de un specialist și de câteva ședințe. Ulterior, poți practica singură, acasă această metodă de relaxare.

Iată care sunt beneficiile tehnicii Alexander pentru sănătate:

  • Ajută la înlăturarea deficientelor legate de postură.
  • Crește vitalitatea, îmbunătățește coordonarea și mișcarea.
  • Combate problemele musculare și articulare. Îmbunătățește capacitatea de refacere după accidentări sau operații.
  • Respirația este mai ușoară.
  • Îmbunătățește rezistența la stres și dureri.
  • Dezvoltă creativitate, încrederea și stăpânirea de sine.

Tehnica Alexander ne învaţă cum să ne utilizăm în mod corect propriul corp: cum să ne mişcăm, să stăm drepţi, să respirăm, să învăţăm, cum ne organizăm concentrarea şi atenţia şi mai ales cum ne stăpânim reacţiile în situaţii solicitante. Conform tehnicii lui Alexander restabilirea unei relaţii naturale între cap, gât şi coloana vertebrală este o condiţie esenţială pentru calitatea tuturor mişcărilor. Toate persoanele sunt afectate de obiceiuri greşite (automatisme) ale corpului, ale respiraţiei, mişcărilor şi tensiunilor musculare. Aceste automatisme antrenează o serie de probleme: dureri de spate sau de cap, oboseală, dificultăţi respiratorii, pierderea mobilităţii, afectarea capacităţii de a învăţa şi de a reacţiona la stres. Toate aceste obiceiuri greșite sunt din vina sedentarismului. În concluzie, tehnica Alexander ne învață să observăm comportamentele posturale care pot dăuna echilibrului corpului. De exemplu, specialiștii în această tehnică încep de regulă prima lecție ajutând elevul să elibereze tensiunea excesivă în poziţii şi mişcări foarte simple: statul pe scaun, în picioare, culcat sau mersul.

Cum se învață această tehnică:

În primul rând ai nevoie de un instructor, cel puțin la primele ședințe. Principiul tehnicii este acesta: zonele în care există încordare în exces trebuie destinse în mod conștient. Această acțiune va permite corpului să treacă de la starea de comprimare la cea naturală. Mai exact, mușchii tensionați vor deveni mai relaxați, iar persoana în cauză va avea mai multă mobilitate, vei fi eliberat de tensiuni, îți vei putea folosi corpul corect și îți vei îmbunătăți calitatea vieții. Procesul este și invers de la echilibrul senzorial la obținerea echilibrului fizic.

Această tehnică este de ajutor, ca terapie complementară, mai ales celor care stau foarte mult timp la birou, care au dureri de spate, de gât, celor care au suferințe provocate de mișcările repetitive. Practic, indicațiile acestei tehnici sunt foarte multe, de la durerile lombare, cervicale, de gât, de umeri, deviații ale coloanei vertebrale, dureri musculare și articulare, afecțiuni respiratorii, insomnii, dureri puternice de cap sau tulburări de anxietate. Tehnica Alexander este recomandată tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, care suferă un aliniament postural greşit, care în mod inconştient adoptă posturi vicioase în viaţa de zi cu zi.

Articole similare

Lasa un comentariu