Cum arată o cină afrodisiacă de Valentine’s Day. Alimentele cu care stârnești dorința de amor a partenerului

De , 14 feb., 2019, Stil de viaţă

Ziua Îndrăgostiților are punctul culminant seara, când cel mai potrivit cadou pe care îl puteți face persoanei iubite este o cină gustoasă, care să trezească și mai mult pasiunea în cuplu.

Pregătirile de Valentine’s Day trebuie să rezerve multe surprize și în domeniul culinar. Ce poate fi mai sexy și mai romantic decât o masă festivă?

Câteva alimente cu proprietăți afrodisiace vă vor asigura succesul.

Stridiile, spre exemplu, ar trebui să se regăsească în aperitiv. Bogate în zinc, denumit mineralul sexualității, acestea ajută sistemul reproducător și cresc libidoul. Iar dacă sunt servite alături de un sos picant, creierul va beneficia și de plăcerea endorfinelor.

Un alt fel de mâncare nelipsit de la masa îndrăgostiților ar trebui să fie salata de avocado, cu câteva rondele de ceapă, ulei de măsline și oțet balsamic. Avocado conține acizi grași care dau un imbold funcțiilor sexuale, iar ceapa nu doar că scade presiunea sanguină, dar aprinde și pofta de amor.

Felul principal ar fi bine să conțină pește într-o formă sau alta. Somonul și tonul sunt opțiuni grozave, mai ales dacă se prepară cu un sos de usturoi. Proteinele și grăsimile din pește sporesc de asemenea dorința sexuală, în timp ce usturoiul este considerat unul dintre cele mai bune afrodisiace pentru bărbați.

Nu uitați nici de vinul roșu care vă va ajuta să renunțați la inhibiții, iar la desert alegeți înghețată sau prăjituri cu ciocolată, care vă vor ridica nivelul de serotonină.

Articole similare

Lasa un comentariu